Michaela Niculescu, blondina care a făcut parte din echipa Magicianului Marian Rîlea, este internată la terapie intensivă.
Michaela Niculescu, blondina care a făcut parte din echipa Magicianului Marian Rîlea, este internată la terapie intensivă.
Mica are probleme la ficat, iar medicii se aşteaptă la ce este mai rău, anunţă Libertatea.
Medicul Irinel Popescu, specialist în Hepatologie la spitalul Fundeni, unde este internată Michaela Niculescu, a declarat pentru ziarul citat că tânăra de 31 de ani se află în stare foarte gravă: "Pacienta are ciroză în stare avansată şi nu se mai pune problema unui transplant. În prezent se află internată la terapie intensivă."
Mica a făcut parte din echipa magicianului Marian Rîlea timp de zece ani ani, începând din 1991. Ulterior, blonda a studiat la Oxford şi la Viena şi a lucrat ca redactor, producător TV, iar mai apoi ca lector universitar.
În timpul liber, Mica şi-a urmat pasiunea, muzica, ea cântând uneori live, într-un club din Bucureşti. Mai mult, se zvonea că tânăra ar dori să-şi înfiinţeze chiar o formaţie.
Foştii colegi ai Micăi de la "Abracadabra" sunt şocaţi. "Aveam planuri foarte mari împreună şi nu m-am gândit că unei persoane drăguţe i se poate întâmpla aşa ceva. Am rămas şocată de dimineaţă, dar, când merg la ea la spital, vreau să fiu tare",
"Mi-a spus tatăl ei. Vrem s-o ajutăm, dar nu ştiu ce să facem", a spus Marian Râlea pentru AcasăTV.