Mel B nu mai vede cu un ochi

Stiri / 09.12.2014

Cântăreaţa Melanie Brown, membră a fostului grup pop Spice Girls, va suporta un transplant de cornee, întrucât o intervenţie chirurgicală eronată, realizată cu laser, a făcut-o să îşi piardă vederea la nivelul ochiului stâng.

Vedeta britanică a suportat acea intervenţie cu laser în urmă cu 15 ani, pentru a-şi corecta o deficienţă de vedere, însă operaţia a lăsat-o cu sechele grave la nivelul acelui ochi. În noul număr al revistei Hello!, cântăreaţa, în vârstă de 39 de ani, a declarat: "Nu pot să văd nimic cu ochiul stâng. Operaţia cu laser a mers prost, iar noua operaţie îmi va schimba complet viaţa", informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

În cadrul noii intervenţii chirurgicale, medicii îi vor transplanta în ochiul stâng o nouă cornee, prelevată de la un donator.


Şi alte celebrităţi, precum Cilla Black, Nicole Kidman şi Brad Pitt, au suportat acest tip de operaţii, care costă peste 1.500 de dolari.

În noul număr al revistei Hello!, Mel B. a pozat alături de soţul ei Stephen Belafonte şi fiica lor, Madison, născută în 2011. Cântăreaţa are alte două fiice, Phoenix Chi şi Angel Iris, ambele provenind din relaţii anterioare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro