Radu Zamfir a acceptat să fie naşul fiicei lui Gheorghe Trif, moţul care l-a salvat după accidentul aviatic din Apuseni
Potrivit acestuia, meniul de la nuntă este unul tradiţional din zona Apusenilor.

Nicoleta Trif are 19 ani şi se va căsători cu un vecin din comună, Cosmin.

În accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014 în Munţii Apuseni au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. Totodată, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor, notează Mediafax.


Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, printre care şi Gheorghe Trif, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.


Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro