Mark Wahlberg dă Bac-ul. La 41 de ani!
Divertisment · Stiri / 13.06.2012

Actorul american va urma un curs online care îl va ajuta să îşi obţină diploma de bacalaureat. Vezi de ce studiază din nou!

Actorul american va urma un curs online care îl va ajuta să îşi obţină diploma de bacalaureat. Vezi de se întoarce la şcoală.

Starul american, care a petrecut o perioadă în închisoare la vârsta de 16 ani şi a avut numeroase probleme de comportament în adolescenţă, nu a absolvit liceul şi s-a înscris recent la un curs online pentru a-şi completa educaţia şi pentru a-şi obţine diploma de bacalaureat, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de Mediafax.

"Există acest program nou, în Massachusetts, unde poţi să faci cursuri pe internet. Îl voi începe în această lună, pentru a-mi lua diploma de bacalaureat. Trebuie să urmez toate cursurile de la care am lipsit în liceu şi sunt puţin emoţionat din acest motiv. Dar voi merge până la capăt. Am multe momente de pauză în timpul filmărilor pe care mi le petrec în cabina mea şi, astfel, sper că voi reuşi să finalizez acest curs în aproximativ opt luni"
, a spus actorul american.

Mark Wahlberg, care avea şanse mari să fie primit în grupul pop-dance New Kids On The Block, din care făcea deja parte fratele său mai mare Donnie, a fost încarcerat pentru 45 de zile la Deer Island House of Correction din Boston, la vârsta de 16 ani, după ce a bătut un bărbat.

Starul american şi-a pus apoi ordine în viaţa personală, a devenit un familist convins şi s-a căsătorit cu Rhea Durham, cu care are patru copii: Ella, în vârstă de nouă ani, Michael, în vârstă de şase ani, Brendan, în vârstă de trei ani, şi Grace, în vârstă de doi ani.


Mark Wahlberg are un curriculum vitae ieşit din comun, chiar şi pentru criteriile hollywoodiene, notează Mediafax. După ce a stat în închisoare pentru trafic de droguri şi vătămări corporale, a făcut parte dintr-o trupă de băieți. A devenit apoi un cântăreţ de rap de succes şi a fost imaginea celebrei mărci de lenjerie de corp Calvin Klein. S-a impus ca actor cu rolul din "Jurnalul unei vedete de film porno/ Boogie Nights", în 1997. Mark Wahlberg a mai putut fi văzut în "Planeta maimuţelor", "Jaf în stil italian", "Lunetistul", "Max Payne".


Wahlberg a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, graţie evoluţiei sale din filmul "Cârtiţa/ The Departed", lansat în 2006, ce a fost regizat de Martin Scorsese. Actorul s-a remarcat recent şi în pelicula "The Fighter", în care a jucat alături de Christian Bale şi Melissa Leo.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro