Maratonul 27x3 Kinder European Endurance Challenge ajunge la Timişoara
Atletul maltez Nathan Farrugia a decis să marcheze Anul European al Voluntariatului printr-o acţiune caritabilă cu totul ieşită din comun. El va alerga în cadrul proiectului 27x3 Kinder European Endurance Challenge 27 de maratoane în 27 de ţări diferite din Europa, pe parcursul a 27 de zile.
Atletul maltez Nathan Farrugia a decis să marcheze Anul European al Voluntariatului printr-o acţiune caritabilă cu totul ieşită din comun. El va alerga în cadrul proiectului 27x3 Kinder European Endurance Challenge 27 de maratoane în 27 de ţări diferite din Europa, pe parcursul a 27 de zile. Sportivul va ajuta la strângerea de fonduri pentru diferite cauze umanitare, alese de ţările pe care le traversează. Până acum a trecut deja prin 18 state dintre cele programate, iar în România, el va sosi pe 4 octombrie, la Timişoara, prilej cu care îl putem susţine şi ajuta să-şi îndeplinească scopul.La nivel internaţional, proiectul a fost dezvoltat şi susţinut prin intermediul Kinder+SPORT – o platformă dedicată promovării mişcării şi sportului, ca parte a unei vieţi sănătoase, mai ales pentru copii. Iniţiativa a fost gândită pentru a transmite un mesaj de solidaritate şi implicare tuturor statelor europene şi pentru a aduce în atenţie cauze umanitare care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.