Mandinga: "România ocupă un onorabil loc 12"
Divertisment · Stiri / 27.05.2012

Membrii trupei au declarat pentru Mediafax, după finala Eurovision de sâmbătă seară, că a fost o competiţie strânsă şi mai dificilă decât se aşteptau, în urma căreia România a ocupat un onorabil loc 12 între cele 26 de ţări finaliste.

Membrii trupei au declarat pentru Mediafax, după finala Eurovision de sâmbătă seară, că a fost o competiţie strânsă şi mai dificilă decât se aşteptau, în urma căreia România a ocupat un onorabil loc 12 între cele 26 de ţări finaliste.

"Noi tindeam spre primele locuri şi ne-am fi dorit să fim acolo, dar ţinând cont că ne-am clasat peste ţări precum Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Cipru sau Islanda, înseamnă că nu am făcut o treabă chiar atât de rea. A fost o competiţie strânsă şi dificilă, dar Mandinga a dat tot ceea ce a avut mai bun în cele trei minute"

, a spus Omar.

Şi solista Mandinga, Elena, a spus că a fost o competiţie mai dificilă decât se aşteptau. "În ciuda semenelor de la casele de pariuri, din presă de specialitate, de pe internet, am ajuns pe locul 12. Mulţumim mult celor care au crezut în Mandinga şi ne-au susţinut în cel mai important concurs muzical european", a mai declarat aceasta. Cântăreaţa mulţumeşte fanilor Mandinga pentru mesajele postate pe Facebook, care i-au ajutat pe membrii formaţiei să nu îşi piardă "energia şi optimismul"
.

"Aveam multe motive să credem că va fi mai bine. Dar data fiind competiţia strânsă şi mai ales votul care a părut unul reginonal, considerăm că România ocupă un onorabil loc 12 din cele 26 de ţări care au intrat în finală şi din cele 42 care au fost în total în concurs", spune şi Alex.

Televotul "a fost mai greu de anticipat, chiar şi de cei care scriu de mulţi ani despre Eurovision. Jurnaliştii ne spuneau că suntem favoriţi şi scriau pe tema asta, aşa că am sperat până în ultimul moment că vom reuşi să facem o surpriză şi mai plăcută românilor"
, a spus El-Nino.

"Am primit invitaţia de a concerta din nou în Azerbaidjan, după ce am cântat în Eurovision Village în faţa a peste 20.000 de oameni. Acum încercăm să ne punem agenda în ordine şi apoi să vedem ce e de făcut", a mai spus Alex, referitor la planurile trupei.

Mandinga urmează să susţină, joi, pe 31 mai, un concert dedicat împlinirii primilor 10 ani de carieră, la Grădina de Vară Herăstrău din Capitală, informează Mediafax.

În finala Eurovision 2012, de la Baku, Mandinga, care a interpretat piesa "Zaleilah", compusă de Costi Ioniţă, a obţinut 71 de puncte, clasându-se pe locul al 12-lea. România a primit punctajul maxim (12 puncte) de la Republica Moldova şi a fost pe locul al doilea în clasamentul Spaniei, cu 10 puncte, însă nu s-a mai regăsit pe primele trei poziţii (cu 12, 10 şi respectiv 8 puncte) în clasamentul unei alte ţări. România a mai primit câte 7 puncte din partea Italiei şi Greciei, 6 din Israel şi Azerbaidjan, 5 puncte de la Irlanda şi câte 4 puncte din Portugalia şi Turcia.


Reprezentanta Suediei, Loreen, cu piesa "Euphoria", a câştigat detaşat cu 372 de puncte, astfel că Eurovision 2013 se va organiza în această ţară.

Cele mai bune performanţe ale României de-a lungul anilor la Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

CLASAMENT FINAL EUROVISION 2012

1. Suedia - 372 puncte

2. Rusia - 259

3. Serbia - 214

4. Azerbaidjan - 150

5. Albania - 146

6. Estonia - 120

7. Turcia - 112

8. Germania - 110

9. Italia - 101

10. Spania - 97

11. Moldova - 81

12. ROMÂNIA - 71

13. Macedonia - 71

14. Lituania - 70

15.  Ucraina - 65

16. Cipru - 65

17. Grecia - 64

18. Bosnia - 55

19. Irlanda - 46

20. Islanda - 46

21. Malta - 41

22. Franţa - 21

23. Danemarca - 21

24. Ungaria - 19

25. Marea Britanie - 12

26. Norvegia - 7


 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro