Mama Mălinei Olinescu este convinsă că fiica ei şi Mădălina Manole au fost împinse spre sfârşitul tragic de refuzul caselor de discuri de a mai lucra cu ele
Mălina Olinescu, fiica Doinei Spătaru şi a actorului Boris Olinescu, a decedat în noaptea de 11 spre 12 decembrie 2011, la vârsta de 37 de ani. Primele indicii au sugerat faptul că artista s-a sinucis.

Mălina Olinescu a fost înmormântată în 16 decembrie 2011, la cimitirul Sf. Vineri din Bucureşti, în prezenţa câtorva sute de persoane, punctul culminant al ceremoniei fiind melodia "Je t'aime", interpretată de artistă în timpul vieţii, al cărei videoclip a rulat pe un panou chiar lângă mormântul acesteia.


Singura slujbă de care a beneficiat artista a fost cea de lângă mormântul în care a fost depusă, întrucât Patriarhia Română a considerat că, în urma primelor cercetări, cântăreaţa s-a sinucis, astfel încât ea nu a putut să beneficieze ca toţi creştinii de o slujbă în interiorul bisericii.

În 18 iunie 2012, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind decesul Mălinei Olinescu, întrucât actele de cercetare penală efectuate au relevat în mod cert faptul că decesul nu a fost rezultatul activităţii desfăşurate de către o altă persoană.Mădălina Manole s-a sinucis în dimineaţa zilei de 14 iulie 2010, chiar în ziua ei de naştere. Cântăreaţa a fost găsită moartă de soţul ei, în locuinţa lor din Otopeni.


În 12 august 2010, legiştii au încheiat analiza toxicologică în cazul Mădălinei Manole şi au constatat că artista înghiţise doar Furadan, nefiind găsite în sânge alcool, barbiturice, droguri sau produse pentru slăbit, potrivit declaraţiilor directorului general al INML "Mina Minovici", Dan Dermengiu.  
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro