Maine, 19 august 2008, "cod galben" la Pro Cinema
Divertisment · Stiri / 18.08.2008

Pe 19 august 2008, la ProCinema, va avea loc "invazia" asiaticilor specialisti in arte martiale. Comedie, drama si multa actiune, toate reunite sub umbrela filmului de arte martiale vor marca ziua de 19 august 2008, cand va exista o avertizare de cod... galben la Pro Cinema.

Ang Lee, unul dintre cei mai celebri regizori contemporani va fi prezent la aniversarea din luna august a Pro Cinema prin doua dintre cele mai populare productii ale sale - Tigru si dragon (Crouching Tiger, Hidden Dragon) si Maestrul Chu (Pushing Hands).


Sammo Hung Kam-Bo, cel care a marcat inceputul unei ere noi a filmului de arte martiale, dupa cum considera Oliver Stone, si s-a impus drept una dintre cele mai populare figuri ale cinematografiei din Hong Kong, dar si a celei americane, va fi si el prezent la Pro Cinema, pe 19 august 2008, cu filmul Macelarul Kung Fu (The magnificent butcher).
    
Regizor si scenarist al peliculei Maestrul Chu, filmul sau de debut difuzat de Pro Cinema incepand cu ora 17:45, Ang Lee abordeaza in aceasta comedie neagra unele dintre temele sale favorite: inadaptarea culturala si conflictul intre generatii.  Sihung Lung interpreteaza rolul maestrului Chu, un expert in Tai-Chi care se muta la New York pentru a locui cu fiul sau Alex, nora sa Martha si cu fiul acestora, Jeremy.


Comedia de debut a lui Ang Lee, Maestrul Chu, a fost desemnat "Cel mai bun film" la Festivalul de Film Asia-Pacific. Filmul a mai fost nominalizat insa si la 9 Premii Calul de Aur, echivalentul taiwanez al Premiului Oscar.

De 10 ori nominalizat la premiul Oscar si castigator al patru statuete, primul film strain care a castigat peste 100 de milioane de dolari numai in Statele Unite, Tigru si dragon (Crouching Tiger, Hidden Dragon), difuzat de Pro Cinema pe 19 august 2008, incepand cu ora 20:00, reprezinta una dintre productiile care l-au impus pe Ang Lee in cinematografia mondiala.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro