Madonna a obligat un dansator sa-i sărute piciorul
Un dansator din trupa care o însoţeşte pe Regina Muzicii Pop în concerte a întârziat la repetiţii, fapt pentru care vedeta l-a pedepsit într-un mod cel puţin bizar.
Madonna l-a obligat pe tânărul dansator să-i sărute piciorul, potrivit femalefirst.co.uk.
"Dansatorul a întârziat doar câteva minute şi când a ajuns îşi cerea scuze insistent", a declarat o sursă pentru New York Daily News. Cântăreaţa în vârstă de 57 de ani este foarte strictă în ceea ce priveşte modul în care se desfăşoară repetiţiile. Iar prima regulă este aceea că nimeni nu are voie să întârzie. Iar pentru a le da o lecţie tuturor celorlalţi, diva l-a pus pe tânărul care a întârziat să-i sărute piciorul.