Fosta iubită a lui Gerard Butler are o relaţie cu un actor nominalizat la Globurile de Aur 2014, informează presa internaţională.
Michael Fassbender s-ar fi despărţit de atleta britanică Louise Hazel, cu care ar fi avut o relaţie din mai 2013, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.
Tabloidul The Sun afirmă însă că Michael Fassbender, în vârstă de 36 de ani, ar fi mers cu Mădălina Ghenea într-o vacanţă în Noua Zeelandă, în noiembrie, şi ar fi petrecut Revelionul alături de ea, în România.
Starul irlandez a preferat să păstreze însă secretul asupra noii sale relaţii amoroase şi a ales să meargă cu sora lui mai mare, Catherine, la gala de decernare a Globurilor de Aur, duminică seară, la Hollywood, unde a pierdut însă trofeul pentru cel mai bun rol secundar într-un lungmetraj în favoarea actorului Jared Leto, care a impresionat în filmul "Dallas Buyers Club", relatează Mediafax.
Mădălina Ghenea, fost model Peroni, în vârstă de 25 de ani, a avut o relaţie de nouă luni, începută în septembrie 2012, cu Gerard Butler, fostul coleg al lui Michael Fassbender din distribuţia filmului "300". Presa internaţională a asociat adeseori numele ei şi cu cel al actorului american Leonardo DiCaprio.
Mădălina Ghenea a fost desemnată una dintre cele mai dorite femei ale anului 2012 într-un top alcătuit de site-ul AskMen.com şi, pe lângă cariera din modă, a devenit interesată şi de actorie şi a jucat în filmul "Dom Hemingway" în care apare alături de Jude Law.
Fotomodelul şi actriţa română ar fi postat pe contul ei de pe reţeaua Instagram o fotografie misterioasă, care o prezintă pozând alături de un bărbat, a cărui faţă este prezentată doar parţial.
Michael Fassbender a avut o relaţie cu Nicole Beharie, în vârstă de 28 de ani, colega sa din distribuţia filmului "Shame", care a anunţat despărţirea cuplului, pe Twitter, în ianuarie 2011. Actorul irlandez cu origini germane a avut apoi o relaţie cu atleta britanică Louise Hazel, participantă la Jocurile Olimpice de la Londra în proba de heptatlon.
Foto: Hepta, AFP/Mediafax