"Lumea văzută de Ion B." a luat premiul Emmy
Divertisment · Stiri / 23.11.2010

Documentarul "Lumea văzută de Ion B." a fost premiat la categoria "Arts Programming", la cea de-a 38-a ediţie a Premiilor Emmy, potrivit MEDIAFAX.

Documentarul "Lumea văzută de Ion B." a fost premiat la categoria "Arts Programming", la cea de-a 38-a ediţie a Premiilor Emmy, potrivit MEDIAFAX.

Câştigătorii au fost anunţaţi în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la New York luni, începând cu ora locală 19.30.

Filmul lui Alexander Nanau prezintă povestea lui Ion Bârlădeanu, care, de la o viaţă de vagabond pe străzile Bucureştiului, a ajuns un artist de prestigiu internaţional. La peste 60 de ani, Ion Bârlădeanu este cea mai recentă descoperire a artei româneşti. În urmă cu trei ani locuia şi lucra în ghena unui bloc bucureştean. În 2009, operele sale erau expuse la Londra, alături de cele ale lui Andy Warhol şi Marcel Duchamp. Anul acesta, el a fost prezentat într-o expoziţie personală - "Realpolitik" -, la o prestigioasă galerie din Paris, operele sale fiind admirate acolo şi de actriţa Angelina Jolie.


Alexander Nanau a început filmările la documentar în momentul în care lucrările lui Ion B. au început să fie cunoscute şi apreciate. Filmul oferă o perspectivă asupra a ceea ce poate propune Europa de Est: talent nedescoperit, oameni care au învăţat să ascundă pentru a-şi păstra adevărul interior şi a supravieţui regimului comunist.

"Lumea văzută de Ion B." a câştigat premiul Gopo pentru cel mai bun film documentar, în martie, şi a fost selecţionat până în prezent la peste 30 de festivaluri.

Alături de "Lumea văzută de Ion B.", la secţiunea "Arts Programming" a Premiilor Emmy au mai fost nominalizate trei programe: "All My Life: Cazuza" (TV Globo, Brazilia), "Imagine... David Hockney: A Bigger Picture" (BBC/ Coluga Pictures, Marea Britanie) şi "Personas Inside Out" (TV Asahi, Japonia).
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro