Modelul de 26 de ani se poate lăuda cu cele mai lungi picioare din Statele Unite. De la înălțimea celor 1,95 metri ai săi, tânăra texană îi depășește cu aproape un cap pe aproape toți cei din anturajul ei, scrie publicaţia New York Post, citată de Agerpres.
Fosta deținătoare a recordului era newyorkeza Brooke Banner, ale cărei picioare aveau cu 5 centimetri mai puțin. "Nu credeam să stârnesc asemenea vâlvă, dar sunt bucuroasă că s-a întâmplat așa. Majoritatea prietenilor și cei din familia mea sunt fericiți că am intrat în posesia unui astfel de titlu și nu le vine să creadă ce șansă am", a spus Lauren Williams.
Chiar dacă această particularitate îi aduce numeroși admiratori, tânăra mărturisește că are probleme când iese la cumpărături, fiind greu să treacă neobservată pe stradă:
Specializată în shooting-uri pentru îmbrăcăminte sport, tânăra texană se simte bine în acest mediu fiindcă a făcut parte dintr-o echipă de volei la universitate.
Tânăra necăsătorită este și educatoare și îi place foarte mult să călătorească, încheie publicaţia menţionată de Agerpres.
Foto: koblist.com