Lady Gaga a căzut la ieșirea din restaurant - VIDEO
Divertisment · Stiri / 14.08.2015

Interpreta a căzut miercuri seară lângă mașină, după ce ieșise dintr-un restaurant din West Hollywood, relatează agenţia UPI, citată de Agerpres.

Lady Gaga a fost ajutată imediat de prietena sa, Lisa Vanderpump, proprietara restaurantului Pump unde Lady Gaga a petrecut câteva ore și actriță în serialul TV "Real Housewives of Beverly Hills".

Interpreta hitului "Applause" s-a ridicat și a zâmbit pentru paparazzi prezenți în zonă, urcând apoi în mașina decapotabilă și luându-și la revedere de la Lisa Vanderpump.

"Artpop" este albumul lansat de Lady Gaga (29 de ani) în noiembrie 2013, însă artista a publicat câteva informații în mediul online prin care a lăsat să se înțeleagă că intenționează să lanseze în această lună cel de-al cincilea album al său înregistrat în studio.



În plus, va interpreta rolul unei proprietare de hotel malefice în serialul TV "American Horror Story: Hotel", care va debuta la 7 octombrie, notează Agerpres.


Foto: AFP/Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro