Kinga Sebestyen lansează imnul Kangoo Jumps
Divertisment · Stiri / 14.10.2013

Renumita antrenoare de fitness Kinga Sebestyen va lansa Imnul Kangoo Jumps, însoțit de un videoclip oficial, cu ocazia deschiderii ediției din acest an a Kangoo Jumps International Festival, organizat în premieră în România.

Piesa „I Wanna Jump” va deveni astfel melodia pe care antrenorii și sportivii vor evolua de atunci înainte în cadrul claselor de Kangoo Jumps. La inaugurarea festivalului din 19-20 octombrie, desfășurat la Pullman Hotel București, va participa și Isabelle Badea, o cunoscută cântăreață și antrenoare de fitness din Suedia care, alături de Kinga Sebestyen, îi va invăța pe vizitatorii evenimentului coregrafia imnului.

„Plănuim să organizăm și flashmob-uri pe baza acestei coregrafii în marile orașe din România, Bulgaria, Suedia și Norvegia. La festivalul de la București voi urca pe scenă alături de echipa mea internațioală și vă voi învăța coregrafia în doar 35 de minute. Apoi vom putea dansa în voie pe toată durata festivalului”
, spune Kinga Sebestyen.

Videoclipul „I Wanna jump” ce va fi lansat sâmbătă la Kangoo Jumps International Festival a fost filmat în Bulgaria, iar coregrafia și costumele au fost realizate de Kinga Sebestyen. Este cel de-al doilea videoclip lasat de antrenoarea de fitness după „Disco Years” cel din 2012 în care apare sărind și dansând pe celebrele ghete Kangoo Jumps alături de fete frumoase și băieți cu trupul perfect sculptat grație orelor de sport urmate alături de Kinga.

Cei care participă la Kangoo Jumps International Festival vor avea ocazia să ia parte la 32 de clase ținute de cei mai buni specialiști din lume, sosiți la București din 20 de țări. Fiecare vizitator va primi la intrare o pungă cu cadouri, iar la finalul evenimentului se vor acorda premii se vor acorda premii importante, precum ghete Kangoo Jumps, haine sport, accesorii, vitamine, băuturi energizante, abonamente la săli de fitness și chiar bilete la spectacolele din acest an.

„Este o experiență ideală pentru cei ca vor să învețe direct de la specialiști. Vă așteptăm sâmbătă dimineață pentru două zile de sport și distracție. Biletele pentru cei care sunt interesați să se înscrie pe grupe la presenteri, instructori și traineri au prețul redus, de la 300 la 199 lei. Biletele se pot achiționa pe site-ul www.kjfestival.com sau direct la eveniment”, declară Kinga Sebestyen.

În cadrul evenimentului de la sfârșitul acestei săptămâni, gimnaștii Marian Drăgulescu și Corina Ungureanu, fostul fotbalist de la Steaua Iulian Miu,  Ana Maria Brânză, videcampioană olimpică și campioană europeană și mondială la scrimă, și cântăreața de muzică populară Angela Rusu vor sări cu ghetele Kangoo Jumps alături de peste 1500 de invitați.

Angela Rusu, cea care a slăbit și și-a tonifiat silueta prin acest tip de antrenament, va prezenta un program special și va cânta pe scena festivalului, promovând în fața turiștilor străini valorile tradiționale românești.

Invitații vor putea lua parte și la petrecerea de gală ce va avea loc sâmbătă, 19 septembrie, orele 19.00.

Cei peste 1500 de invitați preconizați vor avea ocazia să ia parte la sesiuni de Kangoo Power, Kangoo Boot Camp, Kangoo Discovery, Kangoo TTR, Kangoo Kick, Pilates, Zumba, Extreme Combat, X-Tempo Dance, Tae Bo, Base Training, Belly Dance, Steel Combat, Steel Tonic, Capoeira, Aerobic, Dance – Fun for Everyone, Dance Aerobic și Port de Bras.  
 
Video Disco Years: http://youtu.be/ndkv4U1qFLo
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro