Kim Kardashian a publicat prima fotografie cu fiul său
Divertisment · Stiri / 23.02.2016

Kim Kardashian a postat pe site-ul său prima fotografie cu băieţelul ei, Saint, în vârstă de trei luni. Bebeluşul a fost fotografiat dormind, cu mâinile deasupra capului, îmbrăcat într-un costumaş alb.

"Astăzi ar fi fost ziua tatălui meu. Ştiu că nu şi-ar fi dorit altceva mai mult pe lume decât să-şi cunoască nepoţii. Astfel că am vrut să împărtăşesc această fotografie a lui Saint cu voi toţi", a scris Kim în dreptul imaginii postate, potrivit eonline.com.

Kim Kardashian l-a născut pe Saint pe 5 decembrie 2015, iar la scurt timp a postat o imagine în care acesta se ţinea de mână cu sora sa mai mare, North. Acum este prima dată când vedeta a publicat o fotografie în care i se vede chipul micuţului.

Deşi a declarat că este foarte fericită că are doi copii minunaţi, Kim nu s-a ferit să vorbească despre cât de greu îi este să îi crească. "Mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora 4, buimacă, pentru a folosi pompa pentru sân şi mă ascund după dulapul fiicei mele. Dacă vede că m-am trezit şi m-am strecurat din patul ei începe imediat să plângă. Mama a spus mereu despre copii 'Unul este cât unul, dar doi sunt cât 20'. Nu am înţeles niciodată asta până acum", a declarat Kim pe blogul său.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro