Actrița a dezvăluit, într-un interviu pentru revista People, că a suferit de anxietate și a explicat cum a reușit să-și continue cariera.
Multe actrițe traversează un moment de cumpănă după ce trec pragul vârstei de 30 de ani. Dar Kim Basinger, care a împlinit 60 de ani în urmă cu patru zile în urmă, este mulțumită de cariera ei de actriță, desfășurată timp de 35 de ani, scrie ziarul britanic Daily Mail.
Într-un interviu care va fi publicat în ediția din 23 decembrie a revistei People, vedeta vorbește cu modestie despre activitatea sa, mărturisind că nu s-a considerat niciodată un superstar și că s-a bazat în schimb pe foarte multă muncă pentru a gusta valoarea succesului.
"Am fost binecuvântată, pentru că am avut parte de o carieră lungă. Nu sunt o vedetă care dă bine pe covorul roșu. Dar îmi place să muncesc", a spus sex-simbolul anilor '80. "În meseria asta poți fi deasupra întregii lumi sau poți să ajungi la fundul sacului și rămâi stors. Eu am fost în ambele situații", a declarat ea.
Kim Basinger a mărturisit că s-a luptat cu anxietatea și că a avut nevoie de medicamente pentru a învinge episoadele de neliniște care deveneau tot mai dese.
Dovadă că a trecut peste acea perioadă dificilă, ea a făcut recent un salt cu parașuta, de la 3.800 de metri, o experiență despre care a spus că a amuzat-o teribil.
Chiar dacă a făcut recent 60 de ani, Kim Basinger rămâne o actriță importantă la Hollywood. Ea va putea fi văzută din nou pe marile ecrane, împreună cu Sylvester Stalone și Robert De Niro, în producția "The Grudge Match", o poveste despre doi boxeri rivali care revin în activitate la 30 de ani după ultimul lor meci, pentru un ultim duel. Filmul va fi lansat pe 25 decembrie în Statele Unite.
Pe lângă cariera respectabilă, Kim Basinger are grijă și de fiica sa, Ireland, copilul din căsătoria cu afostul ei soț, actorul Alec Baldwin. Fata are 18 ani și este model, iar Kim a ajutat-o recent să se mute în noul ei apartament.
Vedeta a spus în interviul pentru People că este foarte mândră de fiica sa, pe care s-a străduit să o crească în cele mai bune condiții. "A crescut în lumina reflectoarelor, dar am încercat să-i asigur stabilitate și o lume liniștită", a declarat actrița.
"Cred că a vrut să-și încerce șansa și să vadă ce poate face. Și se descurcă foarte bine. Trebuie să-ți lași copilul să-și urmeze vocația, iar ea și-a găsit-o pe deplin", a spus ea despre cariera de model a fiicei sale.
În prezent, Kim Basinger filmează pentru "Unborn", o peliculă despre o femeie infertilă care pătrunde în lumea prostituției infantile din Europa de Est după ce încearcă să adopte un copil. Producția va fi lansată anul viitor.
Ultimul ei lungmetraj, "Third Person", regizat de Paul Hagis, în care actrița a jucat alături de Liam Neeson, James Franco și Mila Kunis, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto în luna septembrie.
Actrița americană s-a remarcat în acest an și prin acțiunile sale civice. La începutul lunii august, Kim Basinger şi directorii organizaţiei People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) au reuşit să stopeze planurile companiei Georgia Aquarium şi ale filialelor sale SeaWorld de a importa balene-albe (beluga) din Rusia.
Graţie acţiunilor iniţiate de actriţa americană, o renumită activistă ecologistă, şi a controverselor generate în societatea americană de filmul recent lansat "Blackfish" - care prezintă viaţa balenelor în captivitate -, oficialii de la National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) au respins cea mai recentă cerere formulată de reţeaua de parcuri acvatice SeaWorld privind "reaprovizionarea" cu animale a acestor parcuri, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.
"Această decizie marchează începutul sfârşitului pentru aceste expoziţii infame de balene înrobite", a declarat Moira Colley, purtătoare de cuvânt a organizaţiei PETA.
"Apelul fără rezerve lansat de Kim Basinger la adresa NOAA pentru cele 18 beluga care au fost furate cu cruzime din familiile lor din apele ruseşti a asigurat agenţia că a luat decizia corectă astăzi când a interzis importul de animale, răpite pentru a trăi în bazine mici în parcurile de distracţii americane, precum cele de la SeaWorld", a adăugat ea. "PETA îi este recunăscătoare pentru că ne-a ajutat să derulăm această campanie până la capăt", a adăugat Moira Colley.
Tot în luna august, vedeta i-a trimis preşedintelui rus Vladimir Putin o scrisoare în care l-a rugat să elibereze 18 balene ţinute în captivitate.
Kim Basinger a fost una dintre fetele Bond, în "Niciodată să nu spui niciodată" (1983), unde l-a avut ca partener pe Sean Connery.
Cele mai importante roluri din cariera artistei au fost cele din "9 săptămâni şi jumătate", "Batman" şi "L.A. Confidential" - pentru care a primit premiile Oscar şi Globul de Aur.
Foto: Hepta, AFP/Mediafax