Keira Knightley s-a măritat
Divertisment · Stiri / 06.05.2013

Actriţa şi logodnicul ei, James Righton, s-au căsătorit, sâmbătă seară, la proprietatea de cinci milioane de dolari a familiei acesteia, în Mazan, o localitate de lângă Mont Ventoux (Provence), în compania unui număr restrâns de invitaţi.

Actriţa  şi logodnicul ei, James Righton, s-au căsătorit, sâmbătă seară, la proprietatea de cinci milioane de dolari a familiei acesteia, în Mazan, o localitate de lângă Mont Ventoux (Provence), în compania unui număr restrâns de invitaţi.

Cuplul, care s-a logodit în mai 2012, după ce s-au cunoscut la un eveniment organizat de Alexa Chung - s-a căsătorit civil sâmbătă după-amiază, la primăria din Mazan, la 67 kilometri de Marsilia, după care, la bordul unei maşini argintii Renault Clio, s-a întors la reşedinţa de lux a actriţei pentru a porni petrecerea de nuntă, scrie site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.



"A fost o ceremonie deosebit de emoţionantă. Keira a părut foarte impresionată de tot şi a vărsat lacrimi de fericire" , a spus o sursă pentru MailOnline. "Vremea a fost însorită, fără urmă de nor pe cer. Cei prezenţi au adus urări de bine mirilor, dar asistenţa a fost atât de puţin numeroasă încât nu a fost prea mare zgomot. A fost amuzant să îi vezi pe cei doi într-o maşină veche Renault Clio care arăta ca şi cum ar fi avut şi zile mai bune" , a mai spus aceeaşi sursă.


Keira Knightley, în vârstă de 28 de ani, celebră, printre altele, pentru rolul din "Anna Karenina", a purtat o  rochie special creată pentru ea de designerul Karl Lagerfeld, a încălţat o pereche de balerini roz, iar vestimentaţia a completat-o cu o jachetă Chanel şi o ghirlandă fină, pe care a purtat-o pe cap.

Printre cei puţini invitaţi prezenţi la ceremonie s-au aflat mama actriţei, Sharman MacDonald, tatăl acesteiea, Will Knightley, şi fratele ei, Caleb, precum şi tatăl lui James, Nicholas, şi fratele acestuia, Bill.


La petrecere au luat parte aproximativ 50 de persoane, toţi prieteni apropiaţi ai familiilor celor doi miri.

Potrivit presei franceze, aproximativ 20 de corturi au fost întinse pe pajistea proprietăţii din Mazan, iar oaspeţii au consumat 120 de sticle de vin Chateau Minuty, de provenienţă locală.

James Righton, solistul trupei rock The Klaxons, a cerut-o în căsătorie pe actriţa britanică Keira Knightley în mai 2012, după o relaţie de 15 luni, notează Mediafax.

Keira Knightley a declarat, într-un interviu recent pentru revista Marie Claire, că nu este interesată de o nuntă mare şi somptuoasă:
"Nu suntem genul de persoane care să aprecieze o nuntă mare. Nu am nevoie de aşa ceva. Deocamdată încerc să mă bucur de această logodnă".

Actriţa britanică a avut o relaţie cu actorul Jamie Dornan, din 2003 până în 2005, şi apoi cu Rupert Friend, colegul ei din distribuţia filmului "Mândrie şi prejudecată", din 2004 până în decembrie 2010.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro