Katy Perry şi Rihanna nu-şi mai vorbesc
Katy Perry e supărată pe Rihanna şi evită orice fel de contact cu aceasta. La Gala Premiilor Grammy, ea a cerut organizatorilor să-i ofere un loc în sală cât mai departe de Rihanna.
Conform Daily Mail, citat de Mediafax, relaţia dintre cele două a fost întreruptă după decizia Rihannei de a se întoarce la Chris Brown, artist care se află încă sub supraveghere de către poliţie tocmai pentru că a abuzat-o fizic în 2009."Katy Perry nu mai este apropiată de Rihanna pentru că nu aprobă decizia acesteia de a se întoarce la Chris Brown", a declarat o sursă pentru pentru US Magazine.
Prietenii Rihannei insistă că aceasta din urmă nu are nicio problemă cu Katy Perry, dar nu-i pasă ce cred alţii despre relaţia ei cu Chris Brown pentru că ea este fericită acum.
"Rihanna nu are nicio problemă cu cineva şi nu îi pasă ce cred alţii despre relaţia ei. La Grammy s-a simţit bine alături de Chris", a spus un apropiat al celor doi pentru HollywoodLife.
Katty Perry pe de altă parte crede că Rihanna face o "greşeală uriaşă" prin împăcarea cu Chris Brown.
Cele două prietene au început să aibă o relaţie mai rece de când Rihanna s-a sărutat cu Brown în septembrie, la MTV Video Music Awards, atunci când ele au venit împreună la festivitate.
Foto: AFP/Mediafax