Katy Perry şi John Mayer s-au despărţit din nou
Cântăreţii americani Katy Perry şi John Mayer, care din 2012 au o relaţie tumultoasă, s-au despărţit din nou, după ce în luna februarie deciseseră să mai dea o şansă poveştii lor de dragoste, potrivit contactmusic.com.
Katy Perry şi John Mayer au început o relaţie în iunie 2012, la mai puţin de un an după ce cântăreaţa americană divorţase de actorul britanic Russell Brand, după o căsnicie care a durat 14 luni. După o scurtă despărţire în august, Perry şi Mayer s-au reîmpăcat şi au confirmat că formează din nou un cuplu.Ulterior, cei doi artişti s-au despărţit şi reîmpăcat de mai multe ori, cea mai recentă "ruptură" în relaţia celor doi producându-se la începutul anului 2014.
Katy Perry şi John Mayer şi-au reluat relaţia în luna februarie a acestui an şi au fost văzuţi împreună chiar în luna iulie, când au participat la concertul de rămas-bun al trupei Grateful Dead, care s-a desfăşurat în Chicago, Illinois.