Cântăreţii americani Katy Perry şi John Mayer s-au despărţit din nou, după o relaţie care a durat de această dată doar şapte luni.
Cântăreţii americani Katy Perry şi John Mayer s-au despărţit din nou, după o relaţie care a durat de această dată doar şapte luni.
Despărţirea celor doi artişti s-a produs la puţin timp după ce Katy Perry, în vârstă de 28 de ani, a fost fotografiată purtând pe deget un inel cu rubin ce i-a fost dăruit de John Mayer, în vârstă de 35 de ani, informează revista People, citată de agenția Mediafax.
Katy Perry şi John Mayer au început o relaţie în iunie 2012, la mai puţin de un an după ce cântăreaţa americană divorţase de actorul britanic Russell Brand, după o căsnicie care a durat 14 luni.
După o scurtă despărţire în august, Perry şi Mayer s-au reîmpăcat şi au confirmat că formează din nou un cuplu. Cei doi cântăreţi au petrecut de atunci mai multe vacanţe împreună, inclusiv cea de Crăciun, alături de familia Perry, iar luna trecută, John Mayer s-a declarat extrem de optimist în legătură cu relaţia sa, pe care o considera "foate umană" şi a lăsat să se înţeleagă că intenţionează să se căsătorească cu Katy Perry, noterază Mediafax.
John Mayer a avut în trecut relaţii cu mai multe starlete de la Hollywood, inclusiv două relaţii de scurtă durată, dar intens mediatizate, cu cântăreţele Taylor Swift şi Jessica Simpson.
Foto: AFP/Mediafax