Kate Winslet a născut un băieţel
Actriţa căsătorită cu omul de afaceri Ned Rocknroll a născut un băieţel, într-un spital din Sussex, Marea Britanie.
Kate Winslet, recompensată cu premiul Oscar pentru rolul din "Cititorul/ The Reader", s-a căsătorit, în 2012, la New York, cu Ned Rocknroll, nepotul lui Richard Bronson, care deţine compania spaţială Virgin Galactic, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenția Mediafax.Băieţelul născut sâmbătă este al treilea copil al actriţei Kate Winslet, care mai are doi copii din căsniciile anterioare: Mia, în vârstă de 13 ani, din căsătoria cu regizorul Jim Threapleton, şi Joe, în vârstă de nouă ani, din mariajul cu regizorul Sam Mendes.
Kate Winslet, în vârstă de 38 de ani, este cunoscută pentru interpretarea unor personaje feminine complexe, pe care le-a jucat într-o serie de filme, precum aristocrata Rose din "Titanic", Marianne Dashwood din "Raţiune şi simţire/ Sense and Sensibility" şi muza lui J. M. Barrie din "În căutarea Tărâmului de Nicăieri/ Finding Neverland", notează Mediafax.
Actriţa britanică a fost preferata criticilor în ultimii ani, primind, în 2009, Oscarul pentru rolul din "Cititorul/ The Reader" şi un Glob de Aur pentru rolul din "Nonconformiştii/ Revolutionary Road", un film care portretizează evoluţia şi degradarea căsniciei unei familii americane din anii 1950. Acest film a fost regizat de Sam Mendes, fostul ei soţ.
Foto: AFP/Mediafax