Kate Moss va deveni editor la Vogue
Celebrul model britanic, care a apărut pe coperta acestei publicaţii de peste 30 de ori, îşi va publica primul articol în Vogue într-un număr care va apărea în primăvara anului 2014, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenţia Mediafax.
"Sunt absolut încântată de faptul că ea (Kate Moss) va colabora cu noi. Stilul ei fără niciun dubiu strălucitor şi profunda ei cunoaştere şi înţelegere a elementelor care contribuie la o imagine frumoasă vor putea fi urmărite în paginile British Vogue. Abia aştept să lucrez cu ea", a declarat Alexandra Shulman, editorul-şef al publicaţiei.
Devenită celebră după ce a pozat într-o reclamă din anii '90 pentru Calvin Klein, alături de Mark Wahlberg, Kate Moss este un top model britanic de succes, care a apărut pe copertele a peste 300 de reviste de modă din întreaga lume.
Ea este cunoscută pentru înălţimea sub standardele impuse în lumea modei, pentru apariţiile în numeroase campanii publicitare, pentru relaţiile personale zbuciumate şi pentru stilul de viaţă petrecăreţ, notează Mediafax.
Kate Moss este în acelaşi timp un fotomodel foarte apreciat şi ocupă locul al patrulea în topul Forbes al celor mai bine plătite modele din lume în anul 2012, cu venituri de 5,7 milioane de dolari.
Foto: AFP/Mediafax