În aşteptarea următorului bebeluş regal, câţiva pensionari s-au plasat deja în parcarea unităţii medicale în care va naşte ducesa de Cambridge
Potrivit pariorilor britanici, data calendaristică aferentă naşterii viitorului bebeluş regal care avea cea mai mare cotă a fost 21 aprilie, însă, potrivit unor surse citate de Daily Mail, ducesa de Cambridge ar putea să nască miercuri sau joi.
Deşi, de data aceasta, spre deosebire de naşterea prinţului George, interesul britanicilor pare să fie mai scăzut, la casele de pariuri există cotaţii privind sexul bebeluşului, care ar putea fi feminin potrivit unor surse citate de Daily Mail, sau numele acestuia.
Posibilitatea ca ducesa de Cambridge să nască o fetiţă are o cotă de 8-11. Printre numele vehiculate sunt Alice, care este şi preferatul casei de pariuri Paddy Power, şi Elizabeth. Pe locurile următoare se află Charlotte, Victoria, Alexandra şi Diana.
În ceea ce priveşte prenumele masculine, Arthur, Henry şi James se află la egalitate pe primul loc. Pe locurile următoare se află Alexander, Philip şi Albert.
În vârstă de 32 de ani, prinţul William, nepotul reginei Elizabeth a II-a, ocupă locul al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după tatăl său, prinţul Charles.
Pe 29 aprilie 2011, căsătoria grandioasă a prinţului William cu Catherine Middleton, celebrată la catedrala Westminster din Londra, s-a derulat în faţa camerelor video ale presei din lumea întreagă, lumea întreagă fiind fascinată de acest cuplu tânăr care întruchipează faţa modernă a celei mai celebre familii regale, notează Mediafax.
Informaţia privind noua sarcină a ducesei Catherine a fost făcută publică pe 8 septembrie 2014. Acesta este al doilea copil al cuplului, după prinţul George, care s-a născut pe 22 iulie 2013.
Născut în mijlocul unei veritabile frenezii mediatice, prinţul George este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.
Foto: AFP/Mediafax