Karen Şahnazarov, invitat special la Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară
Cea de-a III-a întâlnire a degustătorilor de film şi artă culinară va avea loc în acest an sub numele de Divan Film Festival, în perioada 19-26 august, în locul deja cunoscut de către iubitorii de film balcanic, pe malul Dunării, în Portul Cultural Cetate, judeţul Dolj.
Cea de-a III-a întâlnire a degustătorilor de film şi artă culinară va avea loc în acest an sub numele de Divan Film Festival, în perioada 19-26 august, în locul deja cunoscut de către iubitorii de film balcanic, pe malul Dunării, în Portul Cultural Cetate, judeţul Dolj.Vom folosi din nou reţeta verificată în anii trecuţi, numai că ingredientele cinematografice şi culinare vor fi mai proaspete şi chiar inedite. Timp de o săptămână, şi ziua, dar şi noaptea, pe un ecran în aer liber, vor fi vizionate scurtmetraje, documentare şi lungmetraje din sau despre spaţiul şi mentalităţile balcanice.
Farmecul acestei întâlniri de pe malul Dunării - la care vor participa producători, regizori, actori, directori de festival, critici de film şi jurnalişti din România şi din străinătate - stă în faptul că, cu bucatele de pe masă şi vinul la rece, invitaţii vor avea prilejul să deguste pe îndelete delicatesele culinaro-cinematografice.
“Intenţia noastră este ca, începând cu această ediţie, festivalul să-şi asume dechiderea şi către alte coordonate ale universului cinematografic mondial"
Un prim pas este tema provocatoare a seminarului internaţional Evadarea din Balcani, ce va avea loc cu prilejul festivalului nostru. Al doilea pas este intenţia noastră de a prezenta festivalul şi în cadrul unei săptămâni a filmului balcanic, probabil la Moscova. Motiv pentru care invitatul de onoare al ediţiei de anul acesta este binecunoscutul cineast Karen Şahnazarov, directorul general al concernului cinematografic <Studiourile Mosfilm>."
Regizorul rus, în vârstă de 60 de ani, va prezenta în cadrul Divan Film Festival, în premieră mondială, cel mai recent film al său, Tigrul alb / Belii tigr/ (2012), precum şi Salonul nr. 6, propunerea Rusiei pentru Oscar 2010, la categoria cel mai bun film străin.
În dialog cu această peliculă, la Divan Film Festival va fi proiectat şi filmul Salonul nr. VI, versiunea realizată de Lucian Pintilie în Iugoslavia (iniţial ca film de televiziune Paviljon broj VI, în 1973, şi reluat apoi ca lung-metraj, Paviljon VI, în 1978)".
"De altfel, genul acesta de dialoguri explică totodată şi motivul pentru care am ales să numim festivalul nostru divan - atît în sensul comun, de canapea, adica loc de relaxare şi desfătare, dar şi în sensul originar de adunare, sfat, întrunire -, care ilustreaza tradiţia balcanică, confortabilă şi rafinată, a taifasului, adică tocmai spiritul pe care credem că-l promovează acest eveniment", a declarat Masha Dinescu, gazda festivalului.
Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară este organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu”, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Consiliului Judeţean Dolj şi Primăriei Cetate (Dolj).