Justin Timberlake şi Jessica Biel s-au căsătorit
Divertisment · Stiri / 20.08.2012

Cântăreţul american s-a căsătorit cu logodnica sa, actriţa Jessica Biel, duminică, în cadrul unei ceremonii secrete care a avut loc în oraşul Jackson Hole din statul american Wyoming.

Cântăreţul american s-a căsătorit cu logodnica sa, actriţa Jessica Biel, duminică, în cadrul unei ceremonii secrete care a avut loc în oraşul Jackson Hole din statul american Wyoming.

Cei doi artişti s-au logodit în aceeaşi localitate, în decembrie 2011.

Potrivit presei americane, ceremonia a fost secretă şi a fost organizată pe o proprietate privată, iar invitaţii au fost cazaţi la hotelul de lux Four Seasons.

"Au organizat o nuntă rapidă!", a scris Janet Charlton, o jurnalistă specializată în articole despre artiştii de la Hollywood, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.


Cuplul a încercat să păstreze secretul asupra datei la care urma să aibă loc ceremonia, însă Sylvia Weinstock, o creatoare de torturi de nuntă, a contribuit la apariţia speculaţiilor despre iminenta căsătorie dintre Timberlake şi Biel, după ce a dezvăluit pe Twitter că va merge în weekend în Jackson Hole - oraşul în care cei doi s-au logodit în decembrie 2011.

"America este o ţară frumoasă, iar Jackson Hole este o minune!", a scris Sylvia Weinstock.

Cântăreţul, compozitorul, producătorul, dansatorul şi actorul Justin Timberlake, în vârstă de 31 de ani, a devenit celebru ca membru fondator al formaţiei 'N Sync şi a fost recompensat cu şase premii Grammy şi un premiu Emmy. În 2002, el a lansat primul său album solo, "Justified", urmat de "FutureSex/ LoveSounds", în 2006. Cu primele două albume solo, Timberlake a vândut peste 18 milioane de copii în toată lumea, iar alături de 'N Sync - 50 de milioane de unităţi.

Justin Timberlake pare să se concentreze tot mai mult asupra carierei cinematografice, după rolurile jucate în "Reţeaua de socializare", un film despre creatorul platformei Facebook, în comedia "Bad Teacher", în care joacă alături de fosta sa iubită, actriţa Cameron Diaz, dar şi în comedia romantică "Prietenie cu folos/ Friends With Benefits", în care joacă alături de Mila Kunis. De-a lungul anilor, artistul american a avut relaţii cu alte staruri de calibru din showbiz-ul american, precum Britney Spears şi Alyssa Milano.


Jessica Biel, în vârstă de 30 de ani, este o actriţă americană care a apărut într-o serie de filme hollywoodiene, după ce s-a făcut cunoscută în serialul de televiziune "Al şaptelea cer".
În ultimii ani, ea a atras atenţia publicului mai ales prin relaţia sa cu cântăreţul Justin Timberlake, notează Mediafax.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro