John Travolta: "Mulţumesc scientologilor"
Membru activ al cultului scientologic, actorul şi-a exprimat duminică, la Londra, recunoştinţa faţă de scientologii care l-au ajutat să îşi revină după decesul fiului său, Jett, în 2009, considerat "cel mai rău lucru" care i s-a întâmplat actorului.
"Voi fi întotdeauna recunoscător scientologiei pentru faptul că m-a sprijinit vreme de doi ani, zi după zi. (Scientologii, n.r.) nu şi-au luat nicio zi de pauză, punând în aplicare diferite tehnici, din mai multe perspective, pentru a mă ajuta să trec peste durerea şi pierderea suferită, astfel încât să simt, în sfârşit, că pot trăi în continuare", a afirmat John Travolta, într-o discuţie cu realizatorul TV Barry Norman, în timpul unei întâlniri cu publicul, care a avut loc duminică pe scena teatrului Royal Drury Lane, din Londra, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.Jett Travolta, fiul actorului, a murit în 2009, la vârsta de 16 ani, în urma unui atac cerebral, pe când se afla în locuinţa familiei din staţiunea Old Bahama Bay, în Bahamas.
Jett era cel mai mare dintre copiii actorului John Travolta şi ai soţiei sale, actriţa Kelly Preston. Cei doi actori mai au o fiică în vârstă de 13 ani, Ella.
John Travolta, care împlineşte 60 de ani pe 18 februarie, este actor, dansator şi cântăreţ şi este cunoscut pentru rolurile sale din filme precum "Febra de sâmbătă seara" şi "Pulp Fiction", pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar. De asemenea, a câştigat un premiu Globul de Aur pentru rolul din filmul "Un mafiot la Hollywood". Este căsătorit cu actriţa Kelly Preston, în vârstă de 51 de ani, din 1991, notează Mediafax.
Cultul scientologic, din care face parte şi actorul Tom Cruise, este considerat o sectă în mai multe ţări europene, unde a făcut şi subiectul unor condamnări judiciare.
Acesta a fost fondat în Statele Unite ale Americii, în 1954, de scriitorul de literatură SF Lafayette Ron Hubbard (1911 - 1986), care a pretins că oamenii poartă în ei urme ale unei vechi civilizaţii extraterestre. Scientologia a obţinut avantaje fiscale rezervate cultelor religioase. De altfel, cultul are statut de întreprindere comercială. Cultul are milioane de adepţi pe care preferă să-i recruteze din cercurile sociale influente, iar adepţii trebuie să doneze sume mari de bani pentru a urma cursurile scientologice.
Foto: AFP/Mediafax