Jennifer Lopez îşi lansează primul volum de memorii

Stiri / 22.08.2014

Cântăreaţa şi actriţa americană îşi va lansa în această toamnă primul volum de memorii, intitulat "True Love", care va ajunge în librării pe 4 noiembrie.

Vedeta americană a publicat miercuri pe platforma Twitter un mesaj în care vorbeşte despre acest proiect, prin care doreşte să ofere cititorilor o serie de detalii extrem de personale despre viaţa şi cariera sa.

Potrivit editurii Penguin Publishing, volumul "explorează una dintre cele mai definitorii perioade din viaţa artistei - o călătorie de transformare cu durata de doi ani, care prezintă felul în care Jennifer Lopez, în calitate de artistă şi de mamă, s-a confruntat cu cele mai mari provocări, şi-a identificat cele mai mari temeri şi a devenit în cele din urmă o persoană mai puternică decât a fost vreodată".


Prestigioasa editură americană precizează că "True Love" va conţine şi o serie de fotografii ale artistei, care nu au fost niciodată publicate.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro