Jamie Oliver a învăţat-o pe Gwyneth Paltrow să gătească
Divertisment · Stiri / 04.09.2013

Chris Martin, solistul trupei Coldplay, l-a rugat pe maestrul bucătar Jamie Oliver să-i predea soţiei sale, actriţa Gwyneth Paltrow, un curs de gastronomie cu ocazia zilei de naştere a artistei americane, iar cele două vedete au preparat împreună raţă cu sos ragu.

Ulterior, acest preparat a fost inclus în cartea de reţete culinare lansată de actriţa Gwyneth Paltrow, în vârstă de 40 de ani, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.

Liderul trupei Coldplay, în vârstă de 36 de ani, l-a rugat pe bunul lui prieten Jamie Oliver să îi ofere soţiei sale drept cadou aniversar un curs de gastronomie. Gwyneth Paltrow este deja autoarea mai multor cărţi de bucate, precum "Notes from my Kitchen Table" şi "It's All Good: Delicious, Easy Recipes that Will Make You Look Good and Feel Great".

"Am cunoscut-o pe Gwyneth după ce soţul ei, Chris, mi-a telefonat şi m-a rugat să îi ofer un curs de gastronomie cu ocazia zilei ei de naştere. Sunt un mare fan al trupei Coldplay, iar Gwyneth este o femeie minunată", a declarat Jamie Oliver pentru publicaţia Daily Star.
 
 

Cei doi au petrecut o după-amiază întreagă preparând împreună raţă cu sos ragu, o reţetă pe care Gwyneth a inclus-o ulterior în cartea ei de bucate din 2010 intitulată "My Father's Daughter: Delicious, Easy Recipes Celebrating Family And Togetherness".

"Am gătit împreună toată după-amiaza raţă cu sos ragu. Apoi, mai mulţi prieteni de-ai ei au venit pentru a mânca ce am gătit noi", a adăugat celebrul maestru bucătar.

Gwyneth Paltrow şi Chris Martin s-au căsătorit pe 5 decembrie 2003 în California şi au împreună doi copii - Apple, născută în 2004, şi Moses, născut în 2006. Actriţa americană a devenit în ultimii ani şi o personalitate în universul sfaturilor online din domeniul stilului de viaţă, notează Mediafax.

Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver a început să gătească în localul părinţilor săi, The Cricketers, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani şi foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele Neal Street şi River Cafe.

În 2002, el a deschis restaurantul Fifteen în Londra şi fundaţia de caritate asociată, The Fifteen Foundation, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-şef. În momentul de faţă, mai sunt încă trei restaurante Fifteen în lume, la Cornwall, Amsterdam şi Melbourne, de curând Jamie deschizând şi un lanţ de restaurante centrale în Regatul Unit, care se numesc Jamie's Italian.


Foto: AFP/Mediafax, Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro