Iurie Darie, în stare foarte gravă
Divertisment · Stiri / 17.06.2012

Actorul e în stare foarte gravă la Spitalul Universitar Bucureşti, fiind supus, în noaptea de sâmbără spre duminică, unei intervenţii chirurgicale pentru a i se elimina lichidul de la creier, însă a suferit un accident vascular cerebral, informează Mediafax.

Actorul e în stare foarte gravă la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" , fiind supus, în noaptea de sâmbără spre duminică, unei intervenţii chirurgicale pentru a i se elimina lichidul de la creier, însă a suferit un accident vascular cerebral, informează Mediafax.

La solicitarea presei, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Florian Bica, a declarat că starea actorului este gravă după ce a suferit accidentul vascular cerebral, pacientului fiind-i pus un dren exterior pentru eliminarea lichidului de la creier.


Actorul a fost transferat, sâmbătă seară, de la Spitalul Universitar Bucureşti la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", unde în 21 mai actorul a fost operat pentru eliminarea lichidului de la creier.

Medicii de la Spitalul Universitar au luat decizia de a-l transfera pe actor în condiţiile în care problemele medicale pe care le are Iurie Darie sunt consecinţa afecţiunii mai vechi, pentru care a fost operat, de altfel, la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", relatează Mediafax.

Actorul Iurie Darie a ajuns, sâmbătă, la Spitalul Universitar, cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie.


Potrivit medicilor, actorul a suferit o complicaţie post-operatorie, acumulând în continuare lichid la creier.

Actorul Iurie Darie, în vârstă de 83 de ani, a fost dus, în 10 mai, la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală, iar în 21 mai a fost operat pentru a-i fi scos lichidul acumulat în zona creierului.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro