Vedeta TV l-a prezentat pe celebrul parașutist spațial realizatorului de la Antena 1, cu care a avut o relație timp de șase ani.
Cei care au fost prezenți duminică la maratonul caritabil Wings For Life, de la București, au stat cu ochii pe trio-ul amoros, relatează Click!.
Oțil a tras de timp în cortul presei și a încercat pe cât posibil să evite întâlnirea cu fosta iubită și actualul ei partener. În cele din urmă, el a dat ochii cu Mihaela și Felix. Ea l-a prezentat pe Dani lui Felix Baumgartner, momentul fiind unul destul de delicat.
Cei doi au dat mâna bărbătește, au schimbat câteva cuvinte de complezență, au zâmbit și apoi s-au îndreptat fiecare spre locurile în care s-au pregătit de startul cursei, care a avut loc la ora 14.00, scrie ziarul citat.
Însoțit peste tot de un bodyguard, Baumgartner a fost zâmbitor, a dat autografe și a făcut poze alături de toate domnișoarele. Apoi a condus mașina care i-a ajuns din urmă pe alergători.
Foto: Click!