Inspiraţie pentru 4 stiluri diferite ale aceluiaşi apartament cu noul catalog IKEA 2013
Divertisment · Stiri / 09.10.2012

Compania IKEA România a realizat experimentul „Apartamentul IKEA” pentru a arăta cât de uşor, repede şi cu cât de puţine resurse poţi da un suflu nou casei tale. Apartamentul în care s-au mutat rând pe rând cele 4 persoane nu avea nimic ieşit din comun. Acesta se află într-un bloc construit în anii ‘80, în zona Unirii din Bucureşti. Desfăşurat pe o suprafaţă de 70 de mp, apartamentul are 2 camere, bucătărie, hol şi baie.

Misiunea celor 4 locatari a fost să dea un suflu nou casei şi să o adapteze fiecare în funcţie de personalitatea sa cu produse din magazinul IKEA în valoare de cel mult 2.500 de lei. Ei au avut ca sursă de inspiraţie catalogul IKEA 2013 şi o singură săptămână la dispoziţie pentru a realiza toate schimbările.

Cu ajutorul textilelor, covoarelor, plantelor, tablourilor, abajururilor, în general a accesoriilor IKEA, noii locatari au dus la bun sfârşit misiunea lor. Cele 4 persoane invitate în proiect nu sunt designeri de interior, iar singura lor experienţă similară a fost decorarea propriilor case.

Apartamentul s-a întors acum la vechea sa înfăţişare, însă pozele de inspiraţie se găsesc pe fiecare blog al celor 4 persoane: chez.mazilique.ro, augustinradu.ro, bazavan.ro, andressa.ro.

Astfel de provocări se regăsesc deseori în vieţile noastre. Fie că este vorba despre dorinţa ca propria casă să ţină pasul cu noile tendinţe, despre visul de a împrospăta mobila învechită prin mici detalii moderne ori despre a-ţi aranja căminul într-o manieră care să reprezinte personalitatea ta. Proiectul „Apartamentul IKEA” prezintă cum poţi să faci toate acestea într-o manieră şi practică ?i creativă şi cu minim de efort.

Tema noului catalog IKEA 2013 este Dă o nouă viaţă casei tale. Prin produse noi, soluţii inovatoare şi combinaţii inedite, noul catalog oferă inspiraţie pentru fiecare persoană care doreşte să dea un suflu nou casei sale, indiferent de bugetul avut la dispoziţie.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro