Cântăreața a lansat, vineri, videoclipul noului său single, "More than Friends", filmat în Los Angeles şi regizat de Edward Aninaru.
Piesa va fi lansată în două variante. Cea de-a doua este un featuring cu Daddy Yankee, artist nominalizat la premiile Grammy, cunoscut pentru piesa "Gasolina" şi colaborările sale cu artişti precum Enrique Iglesias, Snoop Dogg, Fergie, Nicole Scherzinger, will.i.am şi Akon.
Albumul "Party Never Ends" este cel de-al treilea din cariera Innei şi va fi lansat pe 1 martie.
Piesele au fost înregistrate în Londra, Mexic, Bucureşti, Copenhaga şi Los Angeles, la acest album lucrând producători celebri - unii nominalizaţi ai premiilor Grammy -, precum Play&Win, Steve Mac, Frank E, SoFly & Nius, Lucas Secon, The Insomniax, Thomas Troelsen, Orange Factory Music, Shermanology, şi compozitori ca Ina Wroldsen, Wayne Hector şi Ameerah.
Inna a lansat de curând piesa care dă titlul albumului, cu un videoclip filmat la Rock the Roof Istanbul. Până în acest moment, sesiunile Rock the Roof filmate de Inna în Paris, Londra, Mexic, Bucureşti şi Istanbul au acumulat 10 milioane de vizualizări online.
În prezent, cântăreața se află în Los Angeles, unde lucrează la ultimele detalii ale albumului.
Foto: Mediafax