INNA donează onorariul de la concertul din Timisoara
INNA va sustine un concert la Timisoara cu ocazia sarbatoririi zilelor orasului.
INNA va sustine un concert la Timisoara cu ocazia sarbatoririi zilelor orasului.Anuntul acesta facut oficial a starnit reactii dintre cele mai diferite si a pus participarea INNEI la eveniment intr-o lumina usor controversata.
In acest context, INNA a decis ca onorariul primit pentru acest concert sa il doneze Centrului Medical Buzias, singurul din tara destinat ingrijirii copiiilor cu hemofilie si singurul centru in care copiii cu diabet invata cum sa se hraneasca in mod corect pentru a-si tine boala in frau. Romania este singura tara din Europa care nu acorda hemofilicilor tratamente moderne care le-ar asigura o viata aproape normala.
Desi se afla in apropiere de Timisoara, centrul deserveste copii din intreaga tara.
"Imi face placere sa cant pentru fanii mei din Romania, de aceea, am fost incantata atunci cand am aflat de propunerea de a concerta la Timisoara. Ma bucur ca pot sa fiu de ajutor, donand onorariul acolo unde este mare nevoie de acesti bani: Centrul Medical Buzias. Va astept la concert, sunt sigura ca alaturi de ceilalti colegi ai mei vom reusi sa facem o zi de sarbatoare frumoasa!", a declarat INNA.
INNA va fi prezenta la Timisoara pe data de 5 august.