"Îngerii" de altădată: Cum arătau fetele de la Victoria's Secret în anii '70
Stiri / 05.09.2012
Victoria's Secret înseamnă sexy. Când spui Victoria's Secret, te gândeşti imediat la cele mai frumoase fete îmbrăcate în lenjerie de lux - expresia perfectă a sexualităţii. Dar n-a fost întotdeauna aşa: un catalog din anii '70 arată cât de mult s-au schimbat standardele frumuseţii şi cum a evoluat una dintre cele mai importante branduri din industria modei.

Fotografiile din 1979, publicate de cotidianul britanic Daily Mail, te duc înapoi în timp, într-o perioadă în care sexualitatea se manifesta timid în lumea modei. Frumuseţea era atunci standardizată şi era prezentată într-un decor casnic şi bătrânesc. Totul pare bizar în comparaţie cu explozia de glamour, de senzualitate şi de... Photoshop din zilele noastre.

Imaginile redau parfumul vintage al unei epoci apuse, cu fete fără personalitate, îmbrăcate în pijamale şi purtând papuci pufoşi. Decorurile includ covoare imprimate, perdele şi mobilă cum numai în casa bunicii mai găseşti astăzi, ba chiar şi un câine care doarme, netulburat de îngerii fără aripi din preajma sa.

Ar fi însă un exerciţiu prea uşor şi inutil să comparăm ceea ce era la modă atunci cu ceea ce înseamnă această industrie astăzi. Imaginile vorbesc de la sine despre alte vremuri, în care pur şi simplu frumuseţea însemna altceva şi se exprima altfel decât în zilele noastre.
Tocmai aceaste diferenţe care par colosale între atunci şi acum au un farmec aparte şi exprimă foarte bine cât de mult s-a schimbat Victoria's Secret, dar şi întreaga lume a modei, în decurs de trei decenii şi ceva.

Aşa cum remarcă Daily Mail, în anii '70 Victoria's Secret vindea lenjerie. Astăzi vinde perfecţiune.

Foto: Daily Mail / Mediafax
  • Raluca, miercuri, 05.09.2012 15:51
    Dar..

    Mie mi se pare ca si pozele acestea arata destul de mult! Pijamale? Eu vad lenjerie unor minuscula si transparenta...

  • simika, miercuri, 05.09.2012 14:05
    si totusi...

    Sunt foarte frumoase atat fetele de atunci cat si cele de acum, insa o subtila urma de timiditate, de a nu lasa chiar totul la vedere, se citeste in acei ani de mult trecuti. Iar in privinta photoshopului, imi pare rau ca s-a, va spun sincer! Sunt convinsa ca sunt femei trebute bine de 30 de ani care arata mult mai bine ca multe vedete-pitzi la 20-25 de ani! De ce? pentru ca machiajul excesiv imbatraneste, tenul cedeaza daca nu este ingrijit cum trebuie, noptile in cluburi se citesc prima data pe fata, si apoi....hai sa recunoastem ca ce este natural este frumos!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro