Ikea celebreaza textilele
Imaginează-ţi pentru o clipă lumea fără textile. Fără îmbrăţişarea prosoapelor pufoase după un duş relaxant. Fără perna pe care o strângi în braţe, în timpul unui film de groază. Fără corturile copilăriei, făcute din pături. Fără cearşafuri întinse la uscat, în adierea vântului de vară. Fără să ai pe ce să pui capul, la sfârşitul unei zile obositoare. Parcă nu mai e la fel de plăcută, nu-i aşa?. Anul acesta magazinul IKEA celebreaza textilele, pentru că ne fac viaţa confortabilă, comodă, creativă, personală şi uşoară.
Anul acesta iubim în mod special textilele, pur şi simplu, fără complicaţii. De ce? Pentru că sunt accesibile, atrăgătoare şi uşor de schimbat. Cu ajutorul unor perne sau cuverturi poţi da o nouă viaţă canapelei preferate. Vrei să zugrăveşti o cameră? Mai bine schimbi perdelele. Este la fel de simplu ca şi cum ai schimba aşternuturile. Pături, perdele, perne, prosoape, metraje, covoare şi multe altele – din paginile acestei broşuri vei afla multe informaţii despre materialele noastre textile. Vei fi la curent cu noutăţile, cu realizarea produselor textile, vei şti cum şi la ce teste de calitate şi siguranţă le supunem. Vei afla cum producem materia primă cu grijă faţă de mediul înconjurător şi ce responsabilităţi sociale ne asumăm. Ia-ţi pătura şi hai să povestim despre cât de mult iubim textilele!La fel ca la toate produsele IKEA, se implica în stabilirea preţului, în design, producţie, transport şi comercializare. Pentru pături, covoraşe de baie, pilote, perdele,
covoare, prosoape, metraje şi multe altele - indiferent de produsul textil, designul şi procesul de producţie urmează aceiaşi paşi. Orice produs este conceput pentru a răspunde unei nevoi, a rezolva o problemă sau a împlini un vis, la un preţ accesibil. Apoi, designerii şi departamentul de producţie colaborează pentru a îndeplini toate criteriile, fără a face rabat de la calitate, materiale, funcţionalitate, dimensiuni, ambalare, asamblare uşoară şi sustenabilitate.
Designerii IKEA au propriul stil de creare a imprimeurilor textile. Unii dintre ei lucrează direct pe computer, alţii folosesc schiţe, acuarele sau chiar decupaje din hârtie. Se inspiră din istorie, din amintiri, filme sau momente din viaţă! Inspiraţii şi stiluri de lucru atât de diferite conduc către o gamă largă de textile, pe gustul fiecărui client. Culorile alese uşurează combinarea şi potrivirea materialelor textile pentru ca totul să se asorteze. Facem acest lucru şi în magazin, aşadar vei vedea adesea aceleaşi culori sau tonuri în toată gama de produse. Odată realizat un prototip textil, echipa îl evaluează pentru îmbunătăţiri şi modificări de design, material sau producţie. Uneori, aceste idei şi inovaţii au loc direct în fabrică.
Înainte de a primi undă verde, prototipurile sunt testate pentru a îndeplini standardele de calitate şi siguranţă internaţionale, precum şi cerinţele specifice companiei IKEA.
Când un model este final, materialele şi furnizorii sunt securizaţi. Toţi partenerii noştri respectă IWAY, codul de conduită al companiei noastre în ce priveşte exploatarea
copiilor, munca forţată, protejarea mediului, sănătatea şi siguranţa. Desigur, ambalarea este esenţială, astfel încât pe fiecare palet din fiecare camion, tren sau container să
încapă cât mai multe pachete. Mai puţine transporturi înseamnă mai puţin combustibil folosit, mai puţine emisii de CO2 şi costuri mai mici.
Atunci când te cuibăreşti într-o pătură călduroasă, când îţi cufunzi tălpile într-un covor moale sau când foloseşti un prosop plăcut la atingere după un duş relaxant, te bucuri de senzaţia oferită. Nu te gândeşti că trebuie să fie durabile, ignifuge, să nu se decoloreze şi să nu conţină substanţe chimice. Foarte bine, de ce să-ţi faci griji? Ne ocupăm noi de asta, încă din 1965, testând materialele textile pentru a îndeplini cerinţe stricte care garantează calitatea şi siguranţa.
În procesul de dezvoltare, toate produsele textile sunt testate în laboratoarele IKEA TestLab din Älmhult, Suedia, pentru a îndeplini standardele de calitate europene şi internaţionale, dar şi criteriile noastre specifice. Materiale textile sunt spălate într-o cameră cu temperatură controlată. Apoi sunt tăiate în bucăţi mai mici, pentru că majoritatea sunt supuse la 15 sau chiar mai multe teste.
Din perspectivă socială, organizaţia IKEA Foundation a încheiat parteneriate cu UNICEF, Salvaţi Copiii şi Programul de dezvoltare al ONU (UNDP). În plus, toţi furnizorii trebuie să respecte IWAY, codul de conduită al companiei noastre cu privire la exploatarea copiilor, munca forţată, mediu, sănătate şi siguranţă. Iată câteva alte feluri prin care acţionăm pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor cu ajutorul materialelor textile.