Helena și Tim au avut o relație excentrică
De atunci, actriţa britanică a apărut în toate filmele regizate de Tim Burton, inclusiv în "Peştele cel mare/ Big Fish" (2003), "Charlie si Fabrica de Ciocolata/ Charlie and the Chocolate Factory" (2005), "Sweeney Todd: Bărbierul diabolic din Fleet Street/ Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street" (2007) şi "Alice în Ţara Minunilor/ Alice in Wonderland" (2010), cel din urmă reprezentând de altfel lungmetrajul său cu cel mai mare succes de box office. Actriţa britanică nu apare însă pe afişul peliculei "Big Eyes. Ferestrele Sufletului", cel mai recent film semnat de Tim Burton, care va fi lansat joi în Statele Unite.


Cuplul era cunoscut şi pentru modul său de viaţă boem şi mai ales pentru faptul că cei doi artişti locuiau fiecare în casa lui, vecine, dar separate, la Londra, relatează Mediafax.

Tim Burton, un foarte bun prieten al starului hollywoodian Johnny Depp, care este actorul său preferat încă de la începuturile carierei sale de regizor, a avut anterior o relaţie îndelungată cu actriţa şi modelul Lisa Marie, care a jucat în mai multe dintre filmele sale, remarcându-se în "Ed Wood" şi "Mars Attacks!".



Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro