Sezonul 2, cu premiera pe 30 ianuarie 2012, aduce noi mistere în oraşul oamenilor cu puteri supranaturale.
Sezonul 2, cu premiera pe 30 ianuarie 2012, aduce noi mistere în oraşul oamenilor cu puteri supranaturale.
Noul an aduce veşti bune la Diva Universal. Cel de-al doilea sezon al serialului de succes, HAVEN, va fi difuzat la Diva Universal din 30 ianuarie, în fiecare luni, de la 21:00.
Bazat pe nuvela lui Stephen King, "The Colorado Kid", filmul are în centrul atenţiei un mic orăşel din Maine, numit Haven, în care oamenii cu diferite blesteme încearcă să ducă vieţi normale. Întrucât puterile lor supranaturale încep din nou să iasă la iveală, agenta FBI Audrey Parker (Emily Rose) este trimisă pentru a încerca să controleze forţele şi să desluşească misterele oraşului.
În sezonul 2, Audrey trebuie să rezolve, pe de o parte, numeroase mistere din Haven care continuă să fie dezvăluite în fiecare episod, dar să şi rezolve cel mai provocator caz de până acum: secretul propriului trecut şi legăturile ei cu Haven.
Audrey descoperă că, într-un fel sau altul, a mai fost în Haven înainte, în urmă cu 27 de ani, deşi nu-şi aminteşte nimic despre asta. Ea a trăit în Haven sub numele de Lucy Ripley şi i-a ajutat pe cei cu probleme, aşa cum face şi azi. Aceste revelaţii au făcut-o pe Audrey să se îndoiească de tot ce ştia despre ea până acum în timp ce începe să realizeze că venirea sa în Haven nu a fost întâmplătoare.
Audrey e ajutată în căutările ei de Nathan Wuornos (Lucas Bryant), un poliţist local atrăgător, care are propriile probleme şi de Duke Crocker (Eric Balfour), un contrabandist local, reticent când vine vorba să-şi ofere ajutorul în rezolvarea misterelor din Haven.
Dintre surprizele sezonului 2 fac parte şi cei doi membri noi ai distribuţiei: Jason Priestley şi Vinessa Antoine. Priestley (care a şi regizat un episod al noului sezon) interpretează rolul biologului marin Chris Brody, care preferă să locuiască retras, la marginea oraşului şi să socializeze cât mai puţin cu locuitorii din Haven. Şi el este deţinătorul unei abilităţi paranormale, pe care îl consideră un blestem, deşi unii oameni ar zice contrariul. Această abilitate a fost moştenită de la tatăl lui, preluând-o după moartea acestuia.
El este ajutat de Audrey să-şi dea seama ce se întâmplă cu el şi cei ajung să se îndrăgostească.
Noua prezenţă feminină din sezonul doi, Vinessa Antoine, interpretează rolul frumoasei Evidence Ryan, care vine din trecutul lui Duke, cu care a avut o relaţie de dragoste. În faţa acestei fiinţe superbe Duke nu mai e la fel de dur, iar cei doi împărtăşesc din nou pasiunile comune, pirateria, contrabanda şi vânătoarea de comori.
Nu pierdeţi premiera noului sezon din Haven, pe 30 ianuarie, de la 21:00, la Diva Universal!