Actorul britanic este decis să-și schimbe stilul de viață
După încheierea filmelor din seria "Harry Potter", unde a deţinut rolul principal timp de zece ani, Daniel Radcliffe a interpretat diverse roluri în producţii de televiziune, în lungmetraje, precum şi în piese de teatru, care au fost bine primite de criticii de specialitate, notează Mediafax.
În 2007, Daniel Radcliffe a jucat în lungmetrajul TV "My Boy Jack", în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.
Starul britanic a mai jucat în lungmetrajul "Femeia în negru/ The Woman in Black" (2012), dar şi pe Broadway, în muzicalul de succes "How To Succeed In Business Without Really Trying". Actorul este distribuit, de asemenea, în filmul de ficţiune "Horns", regizat de Alexandre Aja, care urmează să fie lansat la finalul acestui an.
Actorul britanic a făcut senzaţie, în urmă cu câţiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru "Equus", de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) şi pe Broadway (New York).
Cel mai recent rol al său este Igor din filmul "Frankenstein", de Paul McGuigan, aflat în prezent în postproducţie şi programat pentru lansare în octombrie 2015.
Foto: AFP/Mediafax