Daniel Radcliffe a devenit celebru după ce a interpretat rolul ucenicului vrăjitor în filmele din seria "Harry Potter"  Starul britanic recunoaşte că rolul lui Harry Potter a pus întotdeauna multă presiune pe el însuşi, întrucât dorea să joace cât mai bine şi, de asemenea, se temea că, după încheierea francizei, cariera lui în cinematografie se va încheia, notează Mediafax.

După încheierea filmelor din seria "Harry Potter", unde a jucat rolul principal timp de zece ani, Daniel Radcliffe a interpretat diverse roluri în producţii de televiziune, în lungmetraje, precum şi în piese de teatru, care au fost bine primite de criticii de specialitate.


În 2007, Daniel Radcliff a jucat în lungmetrajul TV "My Boy Jack", în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.

Starul britanic, în vârstă de 25 de ani, a mai jucat în lungmetrajul "Femeia în negru/ The Woman in Black" (2012), dar şi pe Broadway, în muzicalul de succes "How To Succeed In Business Without Really Trying". Actorul este distribuit, de asemenea, în filmul de ficţiune "Horns", regizat de Alexandre Aja, care urmează să fie lansat la finalul acestui an, informează Mediafax.


Actorul britanic a făcut senzaţie, în urmă cu câţiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru "Equus", de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) şi pe Broadway (New York).


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro