Halle Berry şi Olivier Martinez s-au căsătorit
Actriţa americană s-a căsătorit cu logodnicul ei, actorul francez Olivier Martinez, în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc sâmbătă în Franţa.
Cei doi s-au căsătorit la Chateau des Condé din comuna Vallery, în Bourgogne, sâmbătă, în faţa a circa 60 de invitaţi, printre care s-au numărat mama lui Martinez, Rosemarie, şi fratele Vincent, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
Mireasa a purtat o rochie tradiţională albă şi a sosit la biserică într-o maşină albă vintage.
Potrivit presei locale, întâi a fost oficiată căsătoria civilă, conform legislaţiei franceze, urmată de ceremonia religioasă, în capela satului.
Petrecerea a avut loc în aer liber.
Halle Berry şi Olivier Martinez s-au logodit în timpul sărbătorilor de iarnă din 2011.
Actriţa americană, în vârstă de 46 de ani, este însărcinată şi va naşte peste câteva luni un băieţel Acesta va fi primul copil al cuplului.
Halle Berry mai are o fiică, Nahla, născută în martie 2008, cu fostul ei partener de viaţă, modelul canadian Gabriel Aubry.
Actriţa americană a mai fost căsătorită cu jucătorul de baseball David Justice, în perioada 1993-1997, şi cu cântăreţul Eric Benet, în perioada 2001-2005, notează Mediafax.
Francezul Olivier Martinez, în vârstă de 47 de ani, a avut o relaţie de lungă durată cu cântăreaţa australiană Kylie Minogue, de care s-a despărţit în anul 2007. A mai avut relaţii, printre altele, cu Juliette Binoche, Angelina Jolie şi Mira Sorvino.
Halle Berry a câştigat un premiu Oscar în 2002, pentru prestaţia ei din filmul "Puterea dragostei/ Monster's Ball", devenind astfel prima actriţă afro-americană din istorie care a câştigat această distincţie pentru rol principal.
Olivier Martinez a fost nominalizat de două ori la premiile César, câştigând acest trofeu în 1994, cu rolul din "Un, deux, trois, soleil". Printre filmele în care a jucat se numără "Infidela" (2002), "O nouă primăvară" (2003), "S.W.A.T. - Trupe de Elită" (2003), "Identităţi furate" (2004), "Pasiune şi destin" (2007), "Întâlnire explozivă" (2010).
Foto: Hepta