Halle Berry este una dintre actriţele cel mai bine plătite de la Hollywood şi se implică adeseori în producţia filmelor în care e distribuită. Ea este şi una dintre imaginile oficiale ale brandului Revlon
Halle Berry a devenit cunoscută cu rolul din filmul "Bumerangul/ Boomerang" (1992) şi a confirmat aşteptările criticilor de specialitate cu rolurile din "Familia Flintstones: Aventuri în Epoca de Piatră/ The Flintstones" (1994) şi "Bulworth" (1998). Pe lângă Oscarul câştigat pentru "Puterea dragostei/Monster's Ball", Halle Berry a devenit un star mondial cu roluri precum cele din franciza "X-Men", "Cod de acces: Swordfish/ Swordfish" (2001) şi "Să nu mori azi/ Die Another Day" (2002). Actriţa a regăsit succesul de odinioară şi în anii 2010, cu filmele "Atlasul norilor/ Cloud Atlas" (2012) şi "Apel de urgenţă/ The Call" (2012).


Halle Berry a câştigat însă şi o Zmeură de Aur pentru cea mai proastă interpretare feminină, în 2005, pentru rolul din "Catwoman", şi este una dintre puţinele actriţe de la Hollywood care s-au prezentat la ceremonie pentru a-şi ridica în persoană acest trofeu deloc invidiat.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro