Gwyneth Paltrow: "Brad Pitt a fost prea bun pentru mine"

Stiri / 16.01.2015

Actriţa a vorbit recent despre relaţiile sale cu Brad Pitt şi Ben Affleck, declarând că Pitt a fost prea bun pentru ea, iar Affleck "nu se afla într-un moment bun al vieţii", propice dragostei, în perioada în care se vedeau.

Într-un interviu acordat vedetei de radio americane Howard Stern, actriţa Gwyneth Paltrow, în vârstă de 42 de ani, care s-a despărţit de fostul soţ, Chris Martin, anul trecut, a spus că nu are niciun drept să romantizeze relaţia cu Brad Pitt, dar a recunoscut că a fost foarte îndrăgostită de fostul său logodnic, relatează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax."În mod clar, m-am îndrăgostit de el. Era atât de frumos şi de drăguţ. Adică, vreu să zic că era Brad Pitt...! Dar eu eram aşa un copil, aveam 22 de ani când l-am întâlnit. A trebuit să ajung la 40 de ani ca să îmi dau seama ce am avut. Nu poţi lua decizia asta când ai 22 de ani... . Eu nu eram pregătită, iar el era prea bun pentru mine... . Nu ştiam ce fac", a declarat Paltrow.


Gwyneth Paltrow şi Brad Pitt s-au întâlnit pe platourile de filmare ale peliculei "Seven", din 1995, şi au avut o relaţie timp de aproape trei ani.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro