Gwen Stefani a născut un băieţel
Divertisment · Stiri / 02.03.2014

Cântăreaţa a născut, vineri, un băieţel, care a primit numele Apollo Bowie Flynn, acesta fiind cel de-al treilea copil al artistei care este căsătorită cu muzicianul Gavin Rossdale.

"Bine ai venit, Apollo Bowie Flynn Rossdale, 28/2/14", a scris Gavin Rossdale, sâmbătă, pe platforma Twitter. El a precizat că Bowie şi Flynn sunt numele de fată ale mamei sale şi ale mamei cântăreţei Gwen Stefani, informează revista People, citată de Mediafax.

Gwen Stefani a păstrat o discreţie maximă în privinţa sarcinii, dezvăluind abia în luna ianuarie sexul bebeluşului.

"Eram pregătită să predau coroana (băieţelului său în vârstă de şapte ani, Kingston, n.r.), dar cred că sunt încă regină în casă. E băiat (…)"
, a scris Gwen Stefani, la vremea respectivă, pe platforma Instagram.

Cântăreaţa mai are doi copii cu soţul ei, muzicianul britanic Gavin Rossdale, cu care s-a căsătorit în 2002: Kingston, în vârstă de şapte ani, şi Zuma, în vârstă de cinci ani.

Gwen Stefani a devenit celebră ca solistă a trupei No Doubt, în 1990, iar printre cele mai renumite piese ale sale se numără "Just a Girl" şi "Don't Speak".

Gwen Stefani, în vârstă de 44 de ani, este şi un designer de succes, impunându-se în lumea modei cu colecţia de haine L.A.M.B.



Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro