Geri Halliwell s-a căsătorit
Fosta membră a grupului Spice Girls s-a căsătorit cu iubitul ei Christian Horner în cadrul unei ceremonii religioase care a avut loc vineri, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
Geri Halliwell, care are o fiică, Bluebell, în vârstă de nouă ani, dintr-o relaţie anterioară, s-a căsătorit cu Christian Horner, directorul echipei de Formula 1 Red Bull, în biserica St. Mary din Woburn, un oraş din comitatul britanic Bedfordshire.
Printre invitaţii la ceremonie s-au aflat fosta ei colegă din grupul Spice Girls, Emma Bunton, alături de partenerul ei de viaţă Jade Jones, dar şi câteva vedete din industria de televiziune britanică, precum Myleene Klass şi Amanda Holden, şi actriţele Dawn French şi Jennifer Saunders.
Geri Halliwell, care s-a logodit în noiembrie 2014 cu Christian Horner, după o relaţie de doar opt luni, a purtat o rochie de mireasă albă cu mâneci scurte şi pantofi cu toc aurii, dar şi un buchet spectaculos, alcătuit din bujori şi trandafiri alb şi roz.
În ciuda faptului că afirmase anterior ca va lua avionul din Statele Unite pentru a asista la nunta fostei sale colege de trupă, cântăreaţa Mel B nu a fost prezentă la ceremonie. Ea a felicitat-o însă pe Geri Halliwell prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.
De la eveniment au absentat şi celelalte două membre ale fostului grup Spice Girls, Mel C şi Victoria Beckham, care se află în această perioadă în Asia.
Chiar dacă o reuniune a formaţiei nu a avut loc la nunta lui Geri Halliwell, Mel B a dezvăluit că s-a discutat foarte mult despre reunirea grupului pentru o serie de concerte live anul viitor. Vedeta, în vârstă de 39 de ani, a spus că ea şi celelalte colege ale sale nu au exclus realizarea unor evenimente speciale cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la lansarea internaţională a grupului Spice Girls.
"Adică, ne-am reunit pentru Jocurile Olimpice (de la Londra, din 2012, n.r.) şi nimeni nu credea că ne vom reuni pentru asta. Anul viitor va fi a 20-a aniversare a noastră. Poate vom face ceva. Cine ştie", a spus Mel B.