Actorul scoţian intenţionează să o ceară în căsătorie pe iubita sa, modelul român Mădălina Ghenea, cu care are o relaţie de aproximativ opt luni.
Actorul în vârstă de 43 de ani, a spus într-un interviu recent că doreşte să îşi întemeieze o familie într-o bună zi şi speră că acest lucru să se întâmple cât mai curând, informează cotidianul britanic The Independent, citat de agenția Mediafax.
Potrivit revistei americane Star, actorul scoţian şi iubita lui efectuează în această perioadă o vizită în Scoţia, iar cererea în căsătorie va fi făcută în timpul acestei vacanţe.
Aceeaşi publicaţie susţine faptul că Gerard Butler va discuta cu Mădălina Ghenea în timpul acestei vacanţe şi despre posibilitatea de a deveni părinţi.
"Gerard e nebun după Mădălina şi îşi doreşte un copil cu aceasta cât mai repede. Se teme să nu devină prea bătrân înainte de a face un copil - ştie că timpul nu e de partea lui", a declarat o sursă.
În cel mai recent film al său, "Playing fot Keeps", Gerard Butler interpretează rolul unui tătic posac care acceptă să antreneze echipa de fotbal din care face parte fiul său şi care învaţă o serie de lecţii de viaţă din această experienţă. Se pare că acest rol l-a făcut pe actorul scoţian să înţeleagă faptul că familia reprezintă un lucru foarte important pentru el, notează ziarul citat de Mediafax.
"Cred că voi fi un tătic grozav, deşi nu pot să mai aştept prea mult cu asta, pentru că îmbătrânesc. Iubesc copiii. Abia aştept să am mai mulţi copii care să alerge în jurul meu", a spus actorul scoţian.
Înainte de relaţia cu Mădălina Ghenea, Gerard Butler a avut relaţii cu câteva actriţe importante de la Hollywood, precum Jennifer Aniston, Reese Witherspoon şi Cameron Diaz.
Mădălina Ghenea s-a născut în 1987, la Slatina. Cariera ei în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, ea a participat la concursul "Ballando con le stele", difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.
În ultima parte a anului trecut, Ghenea şi actorul britanic Gerard Butler au fost surprinşi împreună, în ipostaze tandre, pe Coasta de Azur, de fotografii de la ediţia italiană a revistei Vanity Fair. Ulterior, actorul a declarat într-un interviu că s-a îndrăgostit de Mădălina Ghenea la prima vedere.
Mădălina Ghenea a debutat ca actriţă, în 2011, în comedia italiană "I Soliti Idioti", în regia lui Enrico Lando.
De asemenea, în 2012, Mădălina Ghenea a filmat pentru pelicula "Dom Hemingway", în regia lui Richard Shepard, un lungmetraj care va fi lansat pe marile ecrane în toamna anului 2013.
Foto: Hepta