Actorul și iubita lui, Amal Alamuddin, se vor căsători în Highclere Castle, locul de filmare al serialului "Downton Abbey", actorul devenind interesat de acest spaţiu după ce l-a vizitat împreună cu logodnica sa.
Cei doi au vizitat domeniul pe care se află Highclere Castle săptămâna trecută, situat în apropiere de Londra, iar Amal Alamuddin, cu rădăcini libaneze, dar crescută la Londra, a rămas încântată de castelul situat pe o proprietate de peste 40 de hectare, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
"George s-a împrietenit cu Hugh Bonneville, care joacă rolul lordului Robert Crawley, în timpul filmărilor la «The Monuments Men» de anul trecut. Când a văzut reacţia viitoarei mirese la impresionantul castel victorian, situat pe 40 de hectare de parcuri, a început să se intereseze discret dacă ar putea să organizeze nunta aici. Şi proprietarii i-au răspuns că ar fi foarte fericiţi să îi primească"
Highclere Castle ar putea fi o destinaţie ideală pentru nunta celor doi, anunţată pentru luna septembrie, deoarece este situat în apropiere de Londra şi de aeroportul Heathrow, astfel încât atât familia din America a lui Clooney, cât şi familia extinsă a lui Amal, din Liban şi Dubai, se vor putea deplasa cu uşurinţă la nuntă.
În prezent, castelul este locuit de al optulea lord Carnarvon şi de soţia acestuia, care permit închirierea unor părţi ale acestuia pentru organizarea de nunţi, la preţuri care pornesc de la suma de 23.000 de lire (28.415 de euro) pe zi.
"George este încântat de ideea de a se căsători la castel, deoarece este un loc plin de strălucire. (...) Rudele din Orientul Mijlociu se vor bucura în mod sigur de împrejurimi, iar turul pe care îl vor face va transforma nunta într-un eveniment memorabil", a declarat o sursă.
George Clooney şi Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People. De atunci, starul hollywoodian şi iubita sa au fost văzuţi împreună la New York şi în vacanţe petrecute în Tanzania şi Seychelles.
George Clooney, în vârstă de 53 de ani, a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor. Însă el nu a dat niciodată impresia că şi-ar fi dorit să se mai implice într-o relaţie pe termen lung, după divorţul de actriţa Talia Balsam, cu care a fost căsătorit între 1989 şi 1993, notează Mediafax.
Acesta a mai avut relaţii pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actriţa italiană Elisabetta Canalis şi cu actriţa din serialul "Salvamarii/ Baywatch" Krista Allen.
Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului. Ea a fost votată "cea mai sexy avocată din Londra" în 2013. Printre clienţii acesteia s-a numărat şi Julian Assange, fondatorul Wikileaks.
Foto: AFP/Mediafax