Geanina Ilies, în postura de manechin
Vedeta a fost comparată cu Linda Evanghelista și chemată la Milano după un pictorial senzaţional din revista InStyle!
Geanina Ilieş, desemnată “cea mai frumoasă prezentatoare de ştiri din România”, este protagonista unui inedit pictorial de modă realizat de Tibi Clenci şi Amir Dobos în cel mai recent număr al revistei InStyle. Geanina a fost comparată de cunoscuţi cu faimosul supermodel Linda Evanghelista, iar unii chiar au încurajat-o să-şi încerce şansele în modă la Milano.
"După apariția revistei am fost pusă în faţa unor situaţii inedite. Mama şi Patrick nu m-au recunoscut când le-am dat revista s-o citească, iar prietenele m-au comparat cu Linda Evanghelista. Un amic de la Milano a vazut pozele şi a spus că le va trimite la agenţiile din Italia convins că poate fi un agent bun. Toate aceste reacţii m-au amuzat, având în vedere că nu intenționez să renunț la cariera în televiziune. Am ambiţii mari în acest domeniu. Cât despre şedinta foto... a fost o experienţă senzaţională să lucrez cu o echipă de top formată din Tibi Clenci şi Amir Dobos, care m-au făcut să mă simt cea mai frumoasă femeie din lume"
, declară Geanina Ilieş.
Elegantă în studioul de ştiri şi la evenimente mondene, Geanina Ilieș este adepta unui stil urban în viaţa de zi cu zi. "Stilul urban este cel care ma caracterizează. Nu mă las niciodată acaparată de stilul unei vedete de afară sau de la noi şi nici de vitrina sclipitoare a unui magazin. Pur şi simplu îmi aleg hainele în funcţie de starea mea în ziua respectivă şi mă îmbrac corespunzător. Când vreau să fiu sexy port o rochie roşie şi pantofi cu toc, însă sunt zile când ies din casă îmbrăcată într-un tricou maxi, balerini, fără machiaj şi adoptând o coafură lejeră"
, declara Geanina Ilies pentru InStyle.
Cât despre designerii preferaţi, Geanina adoră să încalţe pantofii lui Christian Louboutin, să îmbrace creaţii semnate Vivienne Westwood, Mirela Stelea şi Maria Andrei. "O ador pe Vivienne Westwood, mă simt sexy în Isabel Marant, la Cristian Louboutin n-aş renunţa niciodată (deşi uneori mă mai dor picioarele), iar Manoush răsfaţă copilul din mine. Dintre designerii români mă simt elegantă şi invidiată în rochiile create de Mirela Stelea şi Maria Andrei"
, continuă Geanina.