Fustele scurte şi bluzele cu decolteu, interzise la serviciu? De ce îi deranjează pe bărbaţi
Bărbaţii consideră că vestimentaţia sumară a colegelor de birou reprezintă un factor care le distrage foarte des atenţia, aceştia neputând să îşi desfăşoare activitatea la capacitate maximă.
Un studiu desfăşurat recent în Marea Britanie relevă că fustele scurte, bluzele sumare şi pantalonii mulaţi sunt doar câteva dintre articolele vestimentare pe care, atunci când le poartă colegele de birou, le consideră factori importanţi de distragere a atenţiei.Pantalonii mulaţi au fost votaţi de circa 32% dintre bărbaţii care au participat la studiu drept unul dintre articolele vestimentare care ar trebui interzise în timpul programului. Pe deasupra, pantalonii sau fustele cu imprimeuri de animale sunt considerate de 30% dintre persoanele de sex masculin la fel de deranjante.
27% dintre bărbaţi mai spun că bluzele prea transparente ar trebui de asemenea interzise, în timp ce 24% dintre cei chestionaţi sunt de părere că au catalogat drept interzise fustele scurte.
Pe de altă parte, 22% dintre bărbaţii care au participat la studiu au spus că în opinia lor bluzele prea scurte şi cu decolteu sunt printre articolele vestimentare pe care colegele de birou nu ar trebui să le poarte.
Totodată, circa 67% dintre bărbaţi susţin că pantalonii scurţi pentru femei ar trebui să fie interzişi la birou, iar 52% dintre aceştia cred că fustele scurte sunt un semn de lipsă de profesionalism, relatează cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenția Mediafax.
De cealaltă parte, femeile consideră că o vestimentaţie compusă din articole roşii le face să se simtă mai sigure pe ele. În acelaşi timp, respondentele au precizat că şi culoarea rujului pe care îl poartă are un impact major asupra stării lor de spirit. Rujul roşu este cel mai indicat pentru femeile care vor să fie mai încrezătoare la locul de muncă.
Doctorul Gayle Brewer, lector la Universitatea de Psihologie UCL din Marea Britanie, susţine că hainele pe care le purtăm zilnic au un aport foarte important vizavi de încrederea în sine.
"Hainele şi culorile pe care le purtăm zilnic au un impact major asupra felului în care ne simţim şi starea pe care o emanăm. Roşul este în general o culoare care inspiră încredere şi putere", a declarat Brewer, potrivit sursei citate.
Studiul care a relevat aceste rezultate a fost desfăşurat de către Fundaţia Britanică pentru Studiul Inimii.
Foto: AFP/Mediafax