Fiul secret al lui Whitney, nedorit de mama vedetei
Divertisment · Stiri / 02.03.2012

Mama cântăreţei a început să facă ordine în viaţa nepoatei sale, Bobbi Kristina. Şi a început cu tânărul de 22 de ani, de care Whitney a avut grijă.

Mama cântăreţei a început să facă ordine în viaţa nepoatei sale, Bobbi Kristina. Şi a început cu tânărul de 22 de ani, de care Whitney a avut grijă.

Cissy Houston, mama regretatei cântăreţe, vrea să elimine orice influenţă negativă din preajma nepoatei sale, Bobbi Kristina. Primul pas a fost să regleze relaţia familiei cu Nick Gordon, pe care Whitney l-a tratat ca pe fiul ei.

Surse din familie au dezvăluit pentru site-ul tmz.com că Whitney l-a invitat pe Nick să trăiască alături de ea şi de fiica sa, Bobbi Kristina, în urmă cu mai bine de 10 ani, când a aflat că mama acestuia nu mai putea avea grijă de el. Vedeta l-a considerat mereu fiul ei adoptiv, chiar dacă neoficial, şi l-a tratat ca pe un membru al familiei până la sfârşitul vieţii ei.


Potrivit surselor citate de TMZ, Cissy Houston crede că Nick are o influenţă negativă asupra nepoatei sale şi vrea ca acesta să plece din casa familiei, din Atlanta. Mama lui Whitney s-ar fi consultat deja cu avocaţii despre această dorinţă, pentru a preveni posibile complicaţii de natură juridică.

Au existat zvonuri potrivit cărora Nick ar fi fost inclus în testamentul vedetei, dar informaţiile nu s-au confirmat, notează TMZ.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro