Farsă pe internet despre moartea lui Brad Pitt
Brad Pitt este cea mai recentă victimă a unei farse pe internet. Conform acesteia, starul ar fi murit în weekend, în timp ce făcea snowboarding în Elveţia.
Brad Pitt este cea mai recentă victimă a unei farse pe internet. Conform acesteia, starul ar fi murit în weekend, în timp ce făcea snowboarding în Elveţia.Actorul în vârstă de 48 de ani a căzut victima celei mai recente farse pe internet despre moartea vedetelor, relatează cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenția Mediafax.
Informaţia că actorul s-a lovit de un copac şi a murit în weekend, în timp ce făcea snowboarding în Zermatt, Elveţia, a devenit virală pe internet, însă este falsă.
Brad Pitt nu este singura vedetă despre moartea căreia s-a scris pe internet. Charlie Sheen, Christian Slater, Adam Sandler, Aretha Franklin, Lindsay Lohan, Justin Bieber, Britney Spears şi Taylor Swift au aflat din presă că ar fi murit şi au fost nevoiţi, unii dintre ei de mai multe ori, să infirme informaţiile, notează Mediafax.